Poporul vrea interviu cu o prostituată? Poftim. Acum câţiva ani mă întorceam la Chisinău de la Berlin via Frankfurt şi aşteptam la poarta, 65 parcă, de unde se iau zborurile spre Moldova.

Pe Natasha (o chema altfel, dar haideţi să-i spunem pe numele care a devenit deja comun pentru fetele din Europa de Est care practică prostituţia) am remarcat-o imediat, la fel ca şi cei vreo 30 de pasageri care aşteptau să zboare cu acelaşi avion. Era imposibil să n-o observi: avea cătuşe la mâini şi era însoţită de doi poliţişti. Doi tineri de vreo 25 de ani, vădit jenaţi de faptul că o însoţeau. Natasha tot încerca să-i intimideze întrebându-l pe unul dacă are soţie, iar pe celălalt dacă îi plac fetele sau băieţii. Probabil aveau instrucţiuni să nu discute cu ea, pentru că se tot uitau unul la altul şi zâmbeau, tăcuţi.

Au aşezat-o pe Natasha chiar lângă mine. Arată obişnuit, nu era nici machiată vulgar, nici îmbrăcată provocator. Avea, ce-i drept, părul lung şi blond. Vreo câţiva pasageri s-au aşezat cumva mai compact. Nu s-au mutat pe alt scaun, dar am simţit cum au încremenit, crispaţi. Am văzut că şi Natasha a observat asta, dar părea obişnuită. M-a întrebat dacă am o ţigară. N-aveam. L-am rugat pe unul din gardieni să-i dea şi aşa am intrat în vorbă.

Natasha avea 20 de ani şi era din Căuşeni. Ori poate era din Cantemir, nu mai ţin minte. Oricum nu contează: toate aceste orăşele de provincie arată la fel (ca după apocalipsă) şi se trăieşte în ele la fel de trist.

- Что я буду там делать? se tot căina Natasha.

Deportarea era o adevărată dramă pentru ea. Îmi venea parcă a râde ştiind că în Germania practicase prostituţia şi că locuise acolo ilegal, împreună cu fratele. Am întrebat-o ce făcea fratele ei în Germania.

- Э… s-a uitat ea ironic la mine. Что все делают…

Am aflat mai târziu ce avea în vedere: spărgea maşinile nemţilor şi fura ce putea scoate de acolo, player, şi nu mai ştiu ce. Tot fratele îi aducea clienţi. Nemţii i-au prins pe amândoi; pe Natasha, care era minoră după legile Germaniei, au dus-o la închisoarea pentru copii. A stat acolo o lună. Mi-a spus că a mâncat foarte bine la închisoare, chiar s-a îngrăşat cu 3 kilograme.

- Ei mă chemau la interviu, îşi aminteşte Natasha. Iar eu le strigam în faţă: fasciştilor! Ştii cum se enervau? râdea ea mulţumită că a ştiut să-i umilească.

N-o aştepta nimeni la aeroport. Nu avea nici bani, nici acte, doar un cartonaş alb, din cele care se dau la deportarea dintr-o ţară străină, şi o valiză, în care, îmi spusese chiar ea, avea de toate: chiar şi un vibrator. Avea o mamă acolo, în Căuşeni, ori în Cantemir.

- Îmi închipui ce bucuroasă o să fie că mă vadă! se strâmbă cu sarcasm Natasha, lăsându-mă să înţeleg că acasă n-o aşteaptă, de fapt, nimeni. Cel puţin, nu aşa cum cred eu că trebuie să-şi aştepte o mamă fiica.

Mă gândeam s-o iau cu taxiul până în centrul oraşului, sau până unde i-ar fi trebuit ei. Mă uitam la dânsa şi tot nu vedeam prostituata, în blugi şi tricou alb, părea o fată obişnuită. Abia când am urcat în autobuzul care duce pasagerii spre intrarea în aeroport, am apreciat profesionista din ea. Natasha flirta, aşezată pe valiză, cu doi bărbaţi de vreo 50 de ani, parfumaţi şi îmbrăcaţi la costum. Nici acum nu-mi dau seama când reuşise să-i acosteze.

Aproape că nu o mai recunoşteam: i se schimbase gesturile, mimica, timbrul vocii, totul era setat pentru a seduce. Natasha părea să fi uitat şi de existenţa mea, dar şi de propriile necazuri. Afişase un zâmbet seducător, iar cei doi o măsurau cu privirea din cap până în picioare, cu aiere de cunoscători.

Am plecat bineînţeles în treaba mea şi nu am mai revăzut-o de atunci (vă daţi seama că nu am făcut schimb de cărţi de vizită). Dar nu voi uita probabil niciodată două lucruri: acea ultimă scenă a seducţiei pe care am urmărit-o în autobuz şi felul cum se uita prin hublou la ceea ce deja era Moldova, întrebându-se: Что я буду делать в этой дурацкой стране?