Nu ştiu de ce l-a supărat pe tribunul presei de la Chişinău, Constantin Tănase, ştirea despre fotbalistul moldovean, care nu a acceptat cetăţenia rusă pentru a juca la un club din Federaţia Rusă. Aici ştirea, aici supărarea editorialistului. N-am înţeles de ce consideră marele ziarist basarabean că ştirea încalcă deontologia. Mi-e greu să înţeleg poate pentru că muncesc în televiziune. Totuşi, dacă ar fi să ne luăm după calapoadele de realizare a ştirii, păi, aceasta răspunde la întrebările cine, ce, unde, când şi de ce; citează sursa; gramatica este ok.
De fapt, mint. Intuiesc ce la deranjat pe maestrul Tănase. Faptul că ştirea este “trasă de păr”, după cum ne exprimăm noi, jurnaliştii, când vrem să spunem că subiectul este umflat şi nu merită mare atenţie. Problema este că “trasul de păr” e o chestie pur subiectivă. Domnului Tănase i se pare inadecvată, pentru alţii, inclusiv eu, ştirea este bunicică. Doar la orice facultate de jurnalism ce se respectă, studentul este învăţat să scoată în faţă lucrul cel mai interesant din subiectul pe care îl relatează. Dacă tot discutăm chestii de manual, să mai amintim câte ceva din teoria jurnalismului. În primul rând, faptul că “bad news is a good news” şi că “nu este o ştire atunci când un câine a muşcat un om, ci atunci când un om a muşcat un câine”. Este important ce zic, pentru că jurnaliştii de la Timpul ar trebui să-şi revadă notiţele de pe vremea facultăţii. Aici nu vorbesc de jurnalismul de opinie. În editoriale lucrurile sunt oarecum clare: contează argumentul, metafora şi stilul, iar ziarul excelează chiar şi are câţiva oameni extrem de buni: Tănase, Dungaciu, Cheianu. Eu vorbesc despre regina jurnalismului: reportajul sau ştirea cu elemente de reportaj, la care ziarul este olog rău.
Practic, nu ai ce citi în Timpul. Sorry, nu credeam că o să zic asta vreodată, dar fără trei editoriale, ziarul este varză. Reportajele sunt dări de seamă, ştirile sunt compilaţii de pe agenţii. Domnule Tănase, ziarul modern s-a schimbat. Nu mai este cel care îţi aduce ştirea. Astăzi o afli imediat din tv, radio, site, blog. Ziarul trebuie să se repoziţioneze. De ce aş citi un ziar? Nu pentru a afla informaţiile pe care le-am văzut aseară la televizor, ci pentru nişte picanterii, nişte informaţii mai profunde. Din lipsă de spaţiu, televiziunea este prea superficială, iar acest lucru trebuie speculat de presa scrisă. În realitate, totul stă pe dos. Să ne convingem: dacă domnul Tănase a analizat o ştire de pe un site, să încercăm să disecăm un articol din ziarul Timpul. Să luăm la întâmplare… reportajul din 2 martie, despre comemorarea a 18 ani de la războiul de pe Nistru. Autor - Nicolae Roibu. Păi, fraţilor, domnul Roibu are ani buni de jurnalistică în spate. Nu se vede. O astfel de compunere scrie şi un student de anul 2. Nu este decât o dare de seamă despre un eveniment petrecut în Chişinău. Cu ce începe articolul? Cu informaţia despre câţi oameni au murit în războiul de pe Nistru. Greşeală de începător. Nu pui în capul articolului informaţii de background. Orice student ştie că aceste cifre trebuie să apară la finalul reportajului.
Apoi aflăm că “Dis-de-dimineaţă, după o slujbă de pomenire, veterani de război împreună cu familiile lor, cu mamele, soţiile şi copiii celor căzuţi în lupte, împreună cu funcţionari şi demnitari de stat au venit să depună flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei.” Oau, super dezvăluire. Iar eu aşteptam ca maidanezii din Chişinău, ca în fiecare an, să-şi pună colaci în cozile lor şi să latre plângăcios pe lângă Ştefan cel Mare. Eh, nu s-a întâmplat. Lăsând ironia la o parte, astfel şi-ar începe raportul poliţistul de proximitate, dar nu un ziarist. Mergem mai departe, poate reuşim să înţelegem de ce am dat bani pentru ziar: “Primii au depus jerbe de flori preşedintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, prim-ministrul Vlad Filat, prim-vicepreşedintele parlamentului Serafim Urecheanu, preşedintele PDM, Marian Lupu, primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă ş.a. N-au fost prezenţi numai reprezentanţii PCRM, lucru observat de către toţi participanţii.” Trecem peste enumerarea inutilă a înaltelor feţe de stat şi ni se aprinde becul: n-au fost comuniştii. Comuniştii n-au participat la evenimentul de comemorare a victimelor. Un gazetar care se respectă, angajat la un ziar care vinde pe piaţă un produs jurnalistic de calitate, ar fi început cu asta materialul: durerea noastră - motiv de dispută pentru politicieni. Nici măcar comemorarea a 18 ani de la războiul de pe Nistru nu i-a convins oamenii politici din Moldova să-şi oprească pentru o zi războiul lor.
Mai merită să continui cu cititul? Doar nu vedem nicio o urmă de reportaj, nicio urmă a faptului că ziaristul ar fi fost atent la detalii, care reprezintă sarea şi piperul unui produs gazetăresc. Nimic. O înşiruire searbădă de citate din “demnitarii de stat”, plus o informaţie despre ministrul de Interne. Acum o observaţie în loc de concluzie: jurnaliştii moldoveni au prostul obicei de a-şi învinui cititorii că nu sunt patrioţi şi citesc presa rusă. Cum să n-o citeşti, dacă este cu un cap peste cea de limbă română. În schimb, nu am auzit pe nimeni spunând că are vânzări proaste pentru că ziarul este prost. Tot timpul strugurii sunt acri.
PS: Îmi cer scuze de la domnul Roibu, îl citeam şi îl apreciam mult în timpul studenţiei. Am mai crescut între timp.
PPS: Citesc şi voi continua “să răsfoiesc online” ziarul Timpul, numai pentru a afla ce scriu Dungaciu, Cheianu, Tănase. Nu neapărat în această ordine.
PPPS: Jos pălăria pentru dezvăluirile făcute de-a lungul timpului de Timpul. Afacerea Skoda sau DAAC Hermes rămâne un paragraf important în istoria jurnalisticii moldoveneşti. Cât despre ultimele dezvăluiri, cele cu Papuc şi cu cheltuielile Fiului, merci de informare. Nu sunt naiv, intuiesc de unde se scurg informaţiile - de la alt Fiu. Asta, însă, nu este neapărat rău.