Nu era destul că (poate cu excepţia primilor 5-10 ani de viaţă) urăsc de când mă ştiu iarna şi toate manifestările meteo specifice ei (frig, zăpadă, chiciură, lapoviţă etc), dar în momente ca acesta de azi - când aflu din surse sigure că la final de săptămână se prognozează din nou (!) depunerea unui strat de nea în aproape toată ţara - simt că-i urăsc şi pe cei care încă se bucură infantil de fiecare fulg căzut și depus. Uite, mami, linge! Iar mami lăsă să-i cadă din poală fututul ăla de ciorap desperecheat, la care lucra din noiembrie, şi fuga la geam, ţinându-se cu o palmă de şale. Afară ningea lipicios, staţi, cum îi zicea? ah, da - feeric, ca-n poveştile cu tâmpiţi: lin, cu un foşnet abia perceptibil, cam ca acela făcut de pampersul suculent al unui sugar în contact cu fundul său iritat. Ce peisaj!

De câteva zile, gazonul cel tânăr din parcul oraşului, estimând în mod greşit că i se pregătesc temperaturi mai puţin inhibante, a căpătat culoare verde în obraji. Mie abia culoarea ierbii fragede, de până prin luna mai (nu există lună mai fermecătoare!), îmi dă viaţă; verdele ei îl ador, mirosul ei reavăn de lapte proaspăt de vacă. Nu mă inspiră - sunt eu lipsit de imaginaţie, ştiu - albeaţa inexpresivă, cadaverică a păturii de o...mă-ta, nici nemişcarea zilelor geroase, când nu ai altceva de făcut (dacă nu ești schior amator) decât să citești până-ți scârțâie ochii, mai arunci câte un lemn pe calorifer, iar timpul pare că ar cumpăni dacă n-ar fi mai bine să se oprească și să intre înapoi în big bang-ul milenar dirijat de Benny Goodman - din care s-a și născut! Pe lângă toate astea, România e deprimant de urâtă iarna! E toată o carie. Tată, tată, n-am nici o carie! Iar oamenii sunt, în majoritatea lor, de neprivit în ochi. Nişte sălbăticiuni dependente de fumat şi de TV.