La prima vedere s-ar spune că este vorba de o piesă de teatru tragic-comică în care personajele principale sunt nimeni altul decat Stepanciuc, un cadou şi maldavenismul.Ce legătură au între ele, vom afla mai jos.
Vă invităm la un dialog teatral comic şi tragic între un subiect, numit Stepanciuc şi un predicat ( un student basarabean ),ce are în mijlocul acţiunii tema donării, a cadourilor şi a moldovenismului ipotetic:
- Da’ ce faceţi voi cu cărţile iestea?
- Sunt cărţi româneşti pentru copiii din Republica Moldova. Donaţii pentru şcolile din sate.
- La ei, la români, se spune donaţii, noi avem cuvântul nostru, moldovenesc – cadouri. – veni răspunsul lui.
- Cu toate acestea, sunt donaţii.
- Sunt cărţi româneşti, dar sunt adunate de la oameni din Chişinău
- În cazul ăsta, le puteţi spune şi cadouri – am spus. – Dar tot româneşti sunt, de oriunde ar fi adunate.
Sursa: Blogul lui Dan Nicu
Avem o dilemă!
Pentru personajul Stepanciuc: cuvantul “cadou” nu este de provienienţă nici românească nici “maldavienească”, la acest capitol al neologismelor francofone cred că aţi luat notă de corigenţă când eraţi mic
Ca să lămurim orice urmă de îndoială vom scrie mai jos originea cuvântului pentru toţi “maldavanii” ce se simt:
cadou – CADÓU, cadouri, s.n. Ceea ce se primeşte sau se oferă în dar. – Din fr. cadeau
În acest moment cred că am atentat la statalitatea şi limba lui Stepanciuc, pentru orice măsură preventivă voi administra zilnic o doză de cunoştinţe generale din DEX-ul ROMÂN.
