Trăiau într-o pădure nişte animale tare cucernice. Cel mai mult pe lumea asta ţineau la templul lor pe care l-au construit pe parcursul unui secol, cu sacrificiul a câtorva generaţii. Au flămânzit şi îndurat lipsuri inimaginabile, dar acum priverau cu mândrie la turlele şi clopotele lui, puteau să-şi facă oricând treceau pe lângă el semnul cu care se asocia la ei veneraţia religioasă.
Comunitatea din pădure era una obişnuită, ca multe altele, cu cetăţeni model care nu ar fi îndrăznit pentru nimic în lume să încalce normele sociale, dar şi cu infractori consacraţi care nu-şi putea învinge instinctele alimentare şi hăcuiau aproape în fiecare zi câte un cetăţean model, de regulă ierbivor. Se temeau mai ales că li se vor toci colţii ascuţiţi dacă vor sta fără treabă. Deci nu trecea o zi ca dnul Leu, Lup, Urs să nu sugrume în îmbrăţişările lor şi să-i înfulece pe cei ce aveau neşansa să le nimerească în cale. Nici dna Vulpe nu rămânea în urmă, şi jefuia curţile gospodarilor, că tare-i mai plăceau orătăniile. În plus, erau mari amatori de beţii, şi când se îmbătau criţă înjurau ca porcii, pardon, ca oamenii. Jaful şi animalicidul erau în toi, însă toţi erau resemnaţi. Aşa a fost dat de sus, nimic nu putea fi schimbat.
Într-o vară toridă, o epidemie cumplită a atacat comunitatea din codru. Mureau animalele pe un cap, indiferent că erau ierbivore, ori carnivore. Disperate, au format o delegaţie pe care au trimis-o la oracolul din Peşteră, să le scape de urgie. După ce le-a ascultat păsul, oracolul le-a cerut să părăseacă pe câteva minute încăperea, să nu-i încurce în comunicarea cu divinitatea. După un timp, a chemat înapoi animalele, spunându-le:
- Aţi păcătuit cumplit în faţa Animalului din cer. Tot ce vi se întâmplă acum, e rezultatul imoralităţii şi desfrâului vostru. Dar Animalul e generos şi vă mai dă o şansă. Va trebui să-i aduceţi ca jertvă pe Marele păcătos, Necredinciosul care a declanşat mânia lui şi, implicit, epidemia. Am zis!
- Cum să ştim care e Marele Păcătos, să scăpăm de el?
- Semnele vă vor ghida. Acum lăsaţi-mă, nu mai am timp pentru voi! Plecaţi!
Delegaţia s-a întors grabnic la baştină şi informă comunitatea despre porunca Animalului, despre indicaţiile oracolului din Peşteră. Vieţuitoarele se priveau cu suspiciune, în speranţa că vor întrezări ciumatul în chipul celuilalt.
Din fericire pentru ei, n-au fost nevoiţi să aştepte prea mult. Iepuraşul se întorcea dintr-o poieniţă mai îndepărtată a codrului, de la nişte amici mai vechi. Cu chipiul dat pe ceafă, a trecut vesel pe lângă Templu, fluierând absent. Se împiedică de o piatră pe care n-o văzu şi, scuipând cu năduf, înjură înfundat: “Drăcie!”.
Animalellor le-a căzut fisa, parcă li se luase ceaţa de pe ochi. Au înţeles imediat cine se făcea vinovat de situaţia jalnică în care s-au pomenit. Fără să stea prea mult pe gânduri, patrula formată din animale carnivore l-au reţinut, expunându-i motivele:
- Ai fost arestat şi vei fi judecat în conformitate cu legile comunităţii. Eşti învinuit de comiterea a câtorva crime extrem de grave: blasfemie, scandal public, profanare şi nerespecatare a gesturilor rituale, a simbolurilor şi obiectelor de cult ale comunităţii.
După câteva ore, criminalul a fost prăjit pe un rug imens, cât munţii Himalaya, ca fumul rezultat din frigăruia-ofrandă să ajungă fără peripeţii la Animalul din cer.
Morala: ferice de cei puternici şi carnivori.
- enervant.wordpress.com