Adună-mă din tot ce nu-s și suntși bea-mi suflarea mușcându-mă de buze - să nu mai știu ce este-n cer, ce-i în pământ,să nu mai văd cum toamnaîși învelește rănile cu frunze.Și păsări fug bolnave de trădareprin crânguri de priviri, de doruri mute,sfârșite-n toamna fără asemănarece-și picură-ncet moarteaîn ochii blânzi de ciută...Culege-mă din ruga care sunt,din vorbele-mi de înger obosit,soarbe-mi