Sărbătoarea dragostei care ne uneşte!

Astăzi, 24 Februarie toţi românii şi cei care simt româneşte sărbatoresc ziua în care sufletele celor ce se iubesc devin mai puternice şi care îşi declară iubirea purură.

Chiar şi cei care sunt singuri, e un prilej în care au ocazia să îşi întâlnească pe cineva drag inimii lor.

Zeul iubirii în mitologia română, Dragobete, este considerat a fi fiul Babei Dochia, fiind numit şi Cap de Primăvară, Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor. Dragobete este descris ca un tânăr voinic, frumos şi veşnic îndrăgostit. În popor se crede că numele Dragobete înseamnă a iubi, a fi îndrăgostit şi a fi beat de dragoste. Dragobete este zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. De ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul şi aducătorul iubirii în casă şi în suflet.
De Dragobete se credea că se logodesc păsările cerului. E timpul când toate animalele – sălbatice sau domestice – intră în perioada ritului de primăvară. Întreaga natură se pregăteşte să renască. Sărbătoarea simbolică a logodirii păsărilor s-a extins simbolic şi la oameni. În această zi, satele răsunau de veselie. În popor se spunea că cine sărbătoreşte Dragobetele este ferit de boli, îndeosebi de febră, şi că Dragobete îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.
Dacă timpul era frumos, dimineaţă, flăcăii şi fetele mari, îmbrăcaţi de sărbătoare, se adunau în grupuri şi plecau să caute prin păduri şi prin lunci primele flori de primăvară. Fetele culegeau flori, pe care le puneau la icoane şi le foloseau apoi, pe parcursul anului, la diverse farmece de dragoste. Flăcăii adunau vreascuri şi făceau un foc, unde era voie bună şi glumeau, fireşte, pe seama simpatiilor sau antipatiilor dintre băieţi şi fete.

Pe la prânz, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit în majoritatea localităţilor româneşti zburătorire sau zburătoritul fetelor şi al băieţilor, atrăgând astfel după sine câte un băiat, şi nu pe unul oarecare, ci pe acel care îi plăcea. Flăcăul ajungând-o îi fura, după obicei, o sărutare în văzul tuturor. De aici şi celebra zicală: „Dragobetele sărută fetele!”. Sărutul semnifica legământul lor de dragoste şi tinerii se socoteau logodiţi pentru un an de zile. Deseori, aceste logodne erau urmate de logodne adevărate. Părinţii, aflând despre logodnele din această zi, puteau fi mulţumiţi sau nemulţumiţi, însă declararea publică a iubirii tinerilor era respectată.

Dacă era vreme urâtă, fetele se adunau prin case pe la prietene şi rude, unde veneau şi flăcăii. Unii tineri, de Dragobete, îşi crestau braţul în formă de cruce, după care îşi suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, şi, respectiv, surori de cruce. Se luau de fraţi şi de surori şi fără ritualul de crestare a braţelor, doar prin îmbrăţişări, sărutări frăţeşti şi jurământ de prietenie. Cei ce se înfrăţeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăţ pentru prieteni. [ Sursele de preluare informatii: Basarabeni.ro si Timpul.md ]

P.S.: Acest articol este dedicat iubitei mele soţii care îi doresc cu ocazia zilei de 24 Februarie un sincer la mulţi ani şi un călduros te iubesc.

Deşi acest blog este unul în care se pune accent pe acţiunile basarabenilor şi a romanilor de pretutindeni şi mai puţin pe acţiunile personale ale autorului, am crezut ca e de cuviinţa să îi indemn pe toti romanii să îşi declare iubirea lor oriunde s-ar afla ei.