Mai întâi vreau să vă spun că ceea ce veţi citi mai jos este real sută la sută. Fără invenţii şi fabulaţii. Din ciclul, doar mie mi se poate întâmpla: astăzi am fost atacat de o haită de câini. Toată povestea, mai jos.
Eram într-un loc în care nu mă puteam ascunde. S-a întâmplat să fiu singur, undeva la capătul Bucureştiului. Câinii au venit de pe un câmp viran. Au apărut ca de sub pământ. L-am văzut pe primul, când mai avea 10 metri până la mine. În secunda doi lătra deja lângă picioarele mele. Era un animal miţos. Destul de mare. S-ar putea să-l fi văzut cu ochii fricii, totuşi nu era un căţeluş pe care să-l linişteşti cu un picior bine plasat. Am încercat să gândesc rece. Nu era cazul să fug. Aşa că l-am ţinut oarecum la distanţă. Am stat cu faţa spre el. La început am crezut că o să-l liniştesc cu vorba bună. Cuţu, cuţu, însă nu a înţeles nimic. Lătra fioros tot încercând să mă muşte. Nişte momente teribile. Căţeloiul tot clănţănea cu dinţii pe lângă picioarele mele. Am strigat la el, am urlat, l-am alungat cu mâinile, cu picioarele. Nu vroiam să-l lovesc. Exista riscul să se supere mai rău sau să reuşească să-şi înfigă colţii. Între timp, mă retrăgeam cu spatele, atent să nu cad. Câinele îşi continua ofensiva.
Când lucrurile nu puteau să fie mai rele, i-au sosit tovarăşii. 3 sau 4. N-am stat să-i număr. Altul îmi era scopul în acel moment. Noii căţei au tăbărât la rândul lor. Erau doar un pic mai mici. Nu vă ascund, m-a cuprins panica. Eram rău de tot. 5 căţei latră fioros în faţa mea. Şi nu doar latră. Unul, primul care m-a atacat, şi-a înfipt colţii în pantalonii mei. După cum vă ziceam era destul de mare. Aşa că m-a capsat chiar de genunchi. Nu-mi dădeam seama cât de rău m-a muşcat. Vedeam doar că mi-a sfâşiat pantalonul. Nu era nimeni prin preajmă să-mi sară în ajutor. Nu aveam cu ce să mă apăr. Nu găseam nicio piatră, nici o bâtă. Trăiam o senzaţie extrem de urâtă. Gândurile mă străfulgerau cu viteză cosmică. Mi-am spus, dacă fug există riscul să-mi sară în spate. Într-o fracţiune de secundă am luat o decizie - să mă lupt cu ei. Căţeii deja începeau să mă înconjoare. Nu mai erau în faţa mea. Pe unii nu-i vedeam. Încercam să-l ţin la distanţă pe cel mai mare. Atunci, s-a ivit un moment potrivit şi i-am dat un picior din toate puterile. Apoi m-am aplecat în faţă, fluturând din mâini spre câini. Am prins alt moment bun şi i-am dat un pumn altui câine. Dintr-o dată, câinele mare a fugit. Ulterior, pe cei mai mici a fost lejer să-i alung.
M-am uitat la mine. Pantalonul de pe piciorul stâng era rupt. Câinele nu şi-a înfipt însă colţii, doar m-a zgârâiat. Oricum, putea fi periculos, maidanezul putea fi turbat. Aşa că m-am dus glonţ la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. Am intrat la consultaţie după mai bine de o jumătate de oră de aşteptare: parte din cauza neglijenţei medicilor, care discutau după uşă de chiloţi tanga, homosexuali şi tampoane, parte pentru că se formase o coadă de vreo 5 bucureşteni capsaţi de maidanezi. Mi s-a făcut un vaccin în umăr, nu în burtă - aceste vaccinuri dureroase au fost abolite demult. De altfel, voi mai merge pe acolo pentru încă alte 5 vaccinuri. Aşadar, o experienţă teribilă. A fost groaznic. Am fost pus într-o situaţie extremă astăzi. De ce?
ps: Am scris mai jos un articol. Am prezentat două puncte de vedere în problema eutanasierii câinilor vagabonzi din Chişinău: un punct de vedere al căţelului, al bietului animal. Un punct de vedere al unui biet copilaş muşcat de câine. Nu mi-am exprimat propria viziune. Am lasat-o pentru altă dată. Este un moment al dracului de bun pentru a spune ce cred. Eu cred că ANIMALELE PERICULOASE NU AU CE SĂ CAUTE pe străzi. Câinii sunt periculoşi. Sunt animale cărora nu ai cum să le controlezi reacţiile. În acelaşi timp: nu cred că este bine să fie omorâte doar pentru că există. Nu este bine. Da, m-au atacat, da am luptat să nu fiu muşcat mai rău. Totuşi. Oamenii sunt fiinţe inteligente, raţionale. Ce ne spune raţiunea? Că trebuie să-i omorâm? Nu prea cred. Atunci, de ce nu încercăm să ne punem minţile la contribuţie şi să rezolvăm această ecuaţie? Când spun “noi”, îi am în vedere pe edilii din Chişinău şi Bucureşti.