22 decembrie 2009 cauza penală împotriva muncitorilor, activişti ARMI a fost încetată pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.  Pe data de 10 februarie 2010 au fost restituite toate obiectele personale, foile volante şi al doilea calculator.
Decizia destul de logică, deoarece în materialele confiscate întradevăr  nici nu s-a menţionat statul moldovean şi liderii săi. Fapta aceasta se pare că nu prea interesa regimul antimuncitoresc a lui Voronin, care a avut o logica proprie dictatorială: “să fie omul, dar articolul se va găsi”. Regimul  lui Voronin a dovedit în practică natura sa stalinistă. În timpul domniei comuneacilor PCRM-işti aflaţi la putere timp de 8 ani, împotriva activiştilor noştri au fost deschise două dosare penale,  s-au produs repetate reţineri de poliţie şi înterogatorii de reprezentanţii SIS. Ultimul caz, după cum deja s-a relatat, s-a finalizat cu o închisoare de două luni a activistului nostru. Şi toate acestea numai pentru  foile volante, pentru exprimarea unor idei despre o societate echitabilă, despre egalitatea între oameni.

Marasmaticii PCRM-işti  au demonstrat prin fapte ce reprezintă în realitate  toată pălăvrăgeală lor despre libertatea cuvîntului şi  drepturile omului. Să nu mai vorbim despre discreditarea  ideilor comuniste, pe care le-au efectuat, precum şi oarecare  regim de tip stalinist.

La orice încercare de  autogestiune a clasei muncitoare, ei întotdeauna  răspund cu represiuni şi teroare împotriva luptătorilor pentru libertate.

ARMI

http://blogs.mail.ru/mail/armi1917/