f Unde e copilăria?Se pare că sindromul păpușii Barbie face ravagii. Nu doar printre copii, ci și printre părinți. Părinți inconștienți care își chinuie fetițele și le schimonosesc chipul pentru a le transforma în păpuși artificiale. Am citi știrea aceasta pe site-ul ProTv. Și am rămas mută de uimire și indignare. Ce făceam eu și alți copii la vârsta lor? Furam cireșe de la vecini, trăgeam cu praștia în vrăbii, cotrobăiam toți copacii în căutarea ouălor de păsări, ne jucam de-a rațele și vânătorul și câte și mai câte nu făceam. Mă întreb unde e copilăria acestor copile ? De ce se bucură ele în fiecare zi ? Cum pot fi părinții lor atât de nebuni încât să le chinuie astfel ? Ele sunt frumoase oricum. Sunt la vârsta când sunt frumoase oricum! Tenul lor este neted, fără riduri, curat. Sunt drăgălașe ca niște îngeri. De ce le maturizează părinții lor astfel? Pentru concursuri de frumusețe inutile și total nesănătoase pentru vârsta lor. Spiritul acesta competitiv de la vârsta fragedă a copilăriei mai mult le va dăuna viitoarelor femei.
f1 Unde e copilăria?Oricum ar fi, eu sunt încă indignată și revoltată. Și încă din ce în ce mai convinsă că îmi voi ocroti copii să fie contaminați de asemenea preocupări. Prefer să-i văd citind poveștile lui Păcală și Tândală, ale lui Ion Creanga. Prefer să-i văd plângând din cauza unei vânătăi la genunchi sau din cauza unei păpuși, decât să aplaud o fetiță de 10 ani machiată, defilând pe o scenă sau un podium.
Mi-a spus cineva că nu pot ține pasul cu societatea noastră. E posibil să fie adevărat. Dar consider că am dreptate. Decât să trăiesc într-o societate bolnavă, acaparată de artificial, plastic și blond spălăcit, prefer să nu fiu în pas cu ea, prefer să-mi ordonez viața, fie și în contradicție, așa cum consider eu că e corect.