Ne certăm ca să ne împăcăm
Bună seara. Sau bună dimineaţa.
E bine şi una, şi alta. Stările de seară sunt superbe dacă-s sinonime cu liniştea care vine după o săptămână grea, cu ideea că mâine e o zi fără obligaţii, fără întâlniri în care trebuie să ai prestaţia aşteptată, fără agendă. Stările de dimineaţă au şi ele tainele lor. Vrei să descoperi, să începi, să faci abstracţie de emoţiile proaste de ieri, să faci ceva doar pentru tine şi cei care te iubesc.
Azi, pe la nouă seara, când am venit de la sport, mi-am găsit fata explorându-mi blogul… I-au zis copiii la şcoală că am scris că a muşcat-o un câine şi a vrut să se convingă cu ochii ei. După ce a citit şi comentariile, şi-a cerut voie „să se certe” un pic cu Dorina, o cititoare fidelă de-a mea care a insinuat că nu mi-aş educa corect copilul. Uitasem de asta, dar Paula s-a apucat şi s-a dat cu părerea. Nu i-am redactat nimic, a scris fără virguli şi puncte, dar mi-a plăcut mesajul ei de copil. Chiar nu am mult timp pentru educaţie, dar am avut norocul de o educatoare excepţională la grădiniţă, din fericire avem noroc la pătrat şi de o primă învăţătoare absolut specială la şcoală, de bunul simţ înnăscut al copilului şi de… Minimax. (Apropo, noi stăm în sectorul Râşcani şi nu mai avem acest post de câteva luni. Este foarte bun pentru educaţia copiilor noştri atunci când noi lipsim de acasă. Nu ştiţi ce s-a întâmplat?)
La acest final de săptămână, voiam să vă rog să terminăm cu câinii, că am trecut de 70 de comentarii. Mi-a promis dl primar că le va face un azil ca să fie toată lumea împăcată şi e treaba lui să rezolve problema. Altfel, sunt atâtea lucruri frumoase pe care le putem discuta, iar noi aproape că ajungem să lătrăm unii la alţii, de parcă nu am locui în acelaşi oraş. Poate stăm alături în cozile de la supermarket. Sau la sala de sport. Sau la bancă. Sau în troleibuz. Haideţi să mergem mai departe. E aproape sfânta sâmbătă, zi de post, de iertare a păcatelor şi… la urma urmei suntem oameni. În fiecare zi din viaţa noastră învăţăm să recunoaştem dacă am greşit, să iertăm, să ne zâmbim. Noapte bună, Chişinău. Sau bună dimineaţa!
Sursa
2010-02-19 22:57:05