“Mai există electorat de stînga în România?” scrie Ion M. Ioniţă, în Adevărul. Dumnezeule mare, dar milioanele de asistaţi ce sînt, clasă de mijloc? Sărăntocii care n-au după ce bea apă ce-or fi, capitalişti sub acoperire? Nătîngă întrebare. De fapt, ce s-o mai dăm cotită, marea masă de uvrieri amărîţi, ţăranii pîrliţi, valurile de şomeri, ăia care lucrează la negru, cu ziua, lumpen proletariatul, cum le place marxiştilor să-i spună, a votat, în bună parte, cu PDL şi Băsescu, atras de populismele ultrastîngiste aruncate fără jenă de “marele partid de dreapta”. Dacă l-ai întreba pe unul din ăştia, bre, ştii că ai votat cu dreapta? – insul, hirsut, cu mahoarca lipită de buză, te-ar privi bovin şi ar icni – ha, ce-i aia?
PSD a pierdut o bună parte din acest electorat mai degrabă ceauşistoid, pentru că activiştii săi de frunte duhnesc a Beluga şi a Veuve Cliquot, în nici un caz a usturoi şi ulei de motor. Au avut priză la sărăcime atîta vreme cît portdrapel le era “săracul dar cinstitul” Iliescu. Aşadar, ca să răspund totuşi la întrebarea din start, electorat de stînga există, căcălău, dar nu mai există un partid de stînga.
De cealaltă parte, Providenţialu şi ciracii săi au “arestat”, mai cu hăhăieli, mai cu găleţi şi mălai, mai cu “vin mogulii”, mai cu promisiuni deşănţate, şi socialişti, şi liberali, şi naţionalişti, şi nostalgici comunişti, de-a valma. Populari? Ce-i aia?