Primarul este un monstru. Iar doamnele în vârstă şi nu prea, care adoptează pisoi şi maidanezii, iar în timpul liber scriu pe blog, sunt nişte sfinte.
Cred că toată lumea este de acord cu asta. În afară de mine, cu riscul de a-mi pune în cap toată blogosfera moldovenească şi tot facebookul.
Nu sunt de acord din mai multe motive.

Primul: este foarte greu să fii bun şi milos atunci când ai responsabilităţi în faţa oamenilor care te-au ales, şi trebuie să le faci faţă fără a avea bugete. Că omul nu înţelege că n-ai bani pentru a-i rezolva problema. El te-a ales ca să găseşti o soluţie (durabilă) nu să te plângi cât ţi-i de greu. Omul vrea să-şi ştie copiii în siguranţă, şi să nu trebuiască să caute unde să-i vaccineze contra rabiei (turbării). Omul vrea să nu calce prin excremente de câine când iese în curte. Omul vrea să nu audă urletele unei haite de maidanezi noaptea.

Doi: Este uşor să te simţi bun atunci când ajuţi ocazional pe cineva: dai o bomboană la un copil din orfelinat, pansezi laba lui Grivei, şi faci alte acte de caritate gratuite. Nu-l iei pe (al zecilea) Grivei acasă, nu-l speli şi vaccinezi, ca pe urmă să-ţi asumi responsabilitatea pentru el, ci doar îl netezeşti pe cap, îi dai resturile de pe masa ta şi îl jeleşti zgomotos.

Nu-mi place să fie ucise animalele, dar nu-mi place nici această demonizare a primarului care s-a trezit cu mortul în braţe şi trebuie să facă ceva. Presupun că printre iubitorii de animale care se revoltă zgomotos, sunt şi oameni care au avut animale de companie pe care la un moment dat le-au aruncat în stradă. Ca pe nişte ţoale vechi, de care nu mai au nevoie. Ştiind că nu vor fi prinşi şi eutanasiaţi, ci vor fi hrăniţi cu resturi de iubitorii de animale. Ei sunt adevăraţii oameni cu … “inimă de câine”.

Sunt şi dintre acei care ţin câte doi dulăi în casă şi îşi terorizeză vecinii, uitând că “prietenul omului” nu întotdeauna este şi prietenul vecinului nostru. Ei trebuie responsabilizaţi în primul rând. Vrei să ţii un câine – ţene-l în lesă. Şi, după caz, cu botniţă. Dar la tine acasă, vaccinat şi certificat.

Cât despre partea emoţională a lucrurilor… ce să zic. Ştiţi voi, chestia cu orice formă de viaţă, care are dreptul. Chiar şi cei mai vegetarieni dintre noi poartă încălţăminte din pielea bietelor văcuţe, ori a bieţilor purceluşi. Dorm pe perne din puful bietelor răţuşte. Şi poartă haine sintetice, a căror producţie otrăvesc mediul ambiant, omorând atâtea exemplare de atâtea specii.

Bineînţeles, momentele astea se percep mai greu decât un poster cu un căţel bătut până la sânge. Posterul ne face să ne simţim prost, să vrem să punem mâna pe o sapă şi să dăm în cap celor care încalcă drepturile lui cuciu.

Dar haideţi s-o recunoaştem: toate astea ne trebuie nouă mai mult decât îi trebuie lui cuciu. Oamenii care cred că au inima bună au, de fapt, nervii slabi şi “nu pot să vadă asta, pur şi simplu nu pot suporta”.*

Uneori însă, soluţiile radicale sunt necesare şi benefice pentru toţi. Până la urmă, aceste soluţii radicale nu trebuie să fie obligatoriu şi brutale. Şi cine ştie ce este de fapt mai bine pentru cuciu, o viaţă de câine, sau o moarte uşoară, care să-i pună capăt.

________________________

*de cei care îşi fac imagine pe chestia asta nici nu vreau să amintesc.