Pe câmp uscat, sub munţi de rădăcini, Rămasu-ţi-a pribeagă inima, Şi trupu-ţi zace pe meleag străin, Căutând neostoit odihna... Te-am aşteptat, bunicule, să vii Să râzi cu noi, cei prichindei, Să spui poveşti, proverbe, ghiduşii Pe braţe cu duioşie să ne iei... La margine de sat, peste mormântu-ţi Răsar mereu nesemănate flori Şi seamănă cu minunatele poveşti Ce ni le-ai fi spus înspre chindii