Film documentar despre Haiti. Morti in stare de descompunere la tot pasul. Reporterul incearca sa afle mai multe de la trecatori. Un barbat ii explica ca a ramas in viata numai datorita lui Dumnezeu. Intamplarea a facut ca sefii sa-l trimita dupa o copie xerox, si asta i-a salvat viata. Iesit afara, a simtit o zguduitura puternica, si cladirea in care lucra s-a prabusit ca un castel din carti. Omuleanul nu se mai putea opri din laudele aduse divinitatii care s-a indurat sa-l lase in viata.
Ca sa mai diversifice, reporterul a abordat-o si pe o femeie. Discursul insa parea tras la indigo. Aceleasi laude aduse Domnului, doar ca de data asta mai nuantat, femeia exprimandu-si recunostinta si adoratia fata de Isus Hristos. Mai ales ca in viata i-a ramas si sotul, si copilul de 3 ani.
Divinitatile astea cand vor, pot sa fie si bune si miloase. E adevarat ca sunt foarte pretentioase si selective, dar daca te rogi bine, insistent, mai multi ca altii, ai toate sansele sa supravietuiesti nu numai un cutremur devastator, dar si unui eventual tsunami care l-ar urma.
- enervant.wordpress.com