Marian Lupu, preşedintele PD şi candidatul AIE la funcţia de şef al statului, consideră că în Constituţie limba de stat trebuie să se numească „moldovenească”, iar în paranteze să fie specificat că această limbă este identică cu româna. Lupu a mai precizat că, din punct de vedere ştiinţific, majoritatea populaţiei din Republica Moldova vorbeşte limba română, iar din punct de vedere politic – moldoveneasca.
„Un analist spunea foarte frumos că într-o ţară se vorbeşte spaniola, iar în Constituţie este scris spaniola şi castelana”, a declarat Marian Lupu, luni, în cadrul unei emisiuni televizate. Astfel, potrivit liderului PD, modificarea denumirii limbii în Constituţia Republicii Moldova trebuie făcută astfel încât cea mai mare parte a populaţiei să agreeze schimbarea.
