O ţîră de timp în urmă citisem un post despre smilicuri la Natan pe blog :un post despre cît de ilichizi am devenit în ale cuvintelor :"[...]emoticoanele ne sărăcesc mult din limbaj și imaginație și capacitate de a ne face înțeleși prin cuvinte. Pentru scriitori până acum 20 de ani cuvintele erau suficiente pentru orice...[...]".
Este adevărat că aceste mascote substituie cuvintele. Mai mult ca atît, ele substituie emoţii, substituie intonaţii, subtilităţile unei voci sau ale unei priviri pe care ai fi inserat-o în interpretarea mesajului tete-a-tete. Dar din moment ce noi sfidăm istoria de acum 20 de ani cu messengere şi twittere şi ce vrei printr-un click...noi nu ne mai vorbim, noi ne scriem. Limbajul non - verbal e practic inexistent într-o convorbire scrisă.
Scriitorii de acum 20 de ani nu vorbeau pe skype, aveau treburi mai nobile - scriau cărţi în care redădeau emoţii pline doar prin cuvinte, adevărat, dar o făceau printr-un adaos al autorului..adică :
- Nu mai pot!, strigă Miruna, frîngîndu-şi tîmplele. Sau - Mi-e dor, zîmbi ea trist...
Ei desenau în adaosuri de cuvinte emoţiile, descriau personajul, intenţiile lui încît cuvintele lor aveau o anumită frecvenţă de interpretare. Acum imaginaţi-vă cum ar fi să spun ceva hilar şi la capăt de frază să adaug: eu acuma rîd - hihi. Sau eu acum casc, scuze, dar merg să dorm.
Poate ar fi o idee, dar nu şi una "economică", căci nu avem timp mai tot timpul...
Însă nu pot nega că ne este sărac vocabularul, că nu găsim cuvinte pentru a ne exprima CLAR...unde să mai spun de intens sau plastic...de asta tre' de stat mai puţin pe messenger, skype sau facebook, da? Ştiţi voi ce se recomandă pentru un vocabular bogat.
Fiecare să scrie cum vrea. Contează să ne facem înţeleşi. (Eu dau din ochi, din dreptul. Şi acum zîmbesc..)
