Nu știu ce reprezintă acest Constantin Marin, noul șef al TRM, dar faptul că a fost decan la USM tocmai în perioada cea mai înfloritoare a comunismului voronistic, mi se pare cel puțin dubios. Nu zic că ar fi omul lui Voronin, al comuniștilor sau al altcuiva, dar știu sigur că cei ce au rezistat în funcții în perioada 2001-2008, au un simț al adaptabilității foarte dezvoltat.
O fi specialist bun(cea mai utilizată replică pe tărâmuri basarabene), dar eu numai când mă uit la fața lui, îmi creează impresia unui moș scos de la naftalină și „trântit” într-o funcție unde se va plia perfect pe postul de marionetă.
Am ascultat și programele a mai mult de jumătate dintre candidați, iar printre ele am regăsit unele cel puțin la fel de bune cu cea a acestui Marin, dar din păcate nimeni nu i-a luat în seamă pe acei oameni, creând-u-se încă odată impresia că totul era prestabilit din timp, așa cum se întâmpla mai tot timpul pe la noi, în Moldova.
Noul director al TRM nu va aduce absolut nici o schimbare în „Dealul Schinoasei”. Iar când mă refer la schimbare, am în vedere nu doar schimbarea macazului la „Mesager”, ci o reformare adevărată a acestui colos mâncător de bani publici, care să fie cu adevărat în slujba și utilitatea cetățeanului.
Pentru a schimba ceva la TRM, trebuie să concediezi 70-80% dintre cei ce lucrează acolo încă de pe vremea „sovietelor”, să angajezi în schimbul lor cam de 3 ori mai puțini oameni tineri, sub 35 de ani, pe care să-i plătești ok și pe care să-i lași să se manifeste.
Acest moș pus în fruntea TRM nu-și va permite niciodată să schimbe cu adevărat la față TRM-ul, deoarece aducând oameni noi, riști să fii nevoit să-i concediezi peste câteva zile. Ăștia tineri nu vor da din codiță precum vrei tu. În schimb, actualii angajați, care s-au adaptat regimurilor precum șobolanii în subsolurile din capitală, vor fi foarte ușor de controlat și manipulat în continuare. Iar în Moldova, „adaptabilitatea” este cea mai apreciată virtute.
Ce ne rămâne de făcut? Nu știu! Știu doar că eu voi continua să am pachetul Digitv, din care Moldova 1 nu va face parte niciodată. A, și poate să mâncăm ceva dulce, pentru a scăpa de senzația de amărăciune lăsată de așa-zisele alegeri de la TRM.