Date din viaţa mea împletite cu istoria noastră, dacă o asemeni există.
1) 4 fe 1990, duminică. O adunătură de muncitori, lideri de partid, neformali, etc au condamnat la TVM, în direct şi vehement exstremismul, în primul rînd pe careva Iura Ţurcanu. Un consiliu medical constituit ad hoc /Ghidirim, Şalaru/, m-au diagnosticat prin analogie cu V. Tutunaru /ucigaş şi schizofren, folosit subtil anume pentru astfel de situaţii/ . În lipsa mea, a probelor etc. Ambii medici, dar specializaţi în alte domenii, ticăloşi siguri din ungherul meu, un ex ministru, un actual ministru, slavă Domnului, «pe drumuri», nu pe sănătate.
2) 4 fe 1993. Doctorul în medicină dl Ion al lui Ştefan Brenişter a făcut o mare minune, mi-a dăruit o a doua viaţă. Mulţumesc, doctore!
3) 5 februarie, anno 2004, Bucureşti. «Şi la jumătate de cale — garda civilă călare» /vorba lui Garcia Lorca/. În dimineaţa acelei zile am fost reţinut de către poliţia română, batjocorit /de două ori mi s-au luat amprentele/, purtat în cătuşe prin Bucureşti, închis la Otopeni în vederea expulzării ilegale.Nu cu lege şi judecată! Moldovenii nu au parte de lege în România, sunt discriminaţi în raport cu irakienii, kur-zii şi africanii. Asta şi datorită unui «pact neghiob» între guvernele României şi R Moldova de neacceptare reciprocă a refugiaţilor. Ticăloşia guvernanţilor de la Bucureşti e de negrăit: au avut relaţii bune cu toate guvernările de la Chişinău, care au fost… ştim noi cum. Şi Băsescu nu este o excepţie! O ştim cu toţii.
Au încercat să mă expulzeze duminică, 8. Nu au putut rezolva — apăream cu G în computer, dar au rezolvat, dovadă că poliţia coruptă de la Dîmboviţa a contribuit la coruperea celei de la Bîc. Stresat de situaţie, supărat nu doar pe statul român, ci pe poporul român, care-şi merită guvernanţii, mi-am adus aminte de Lermontov , de o poezie a sa, pe care am încercat să o traduc în română. Suna cam aşa:
Adio nespălată ţară
Ţară de rom
Şi de neom
………………….
Mai departe nu prea ştiam originalul, m-am oprit aici. Rămîn şi azi la părerea că România e ţară de neom. Nu a spuso «însăşi» Petru Ţuţea /românii nu sunt oameni/?
4) 11 februarie, 1990.Dată de care vor «uita» toţi velistoricii noştri, nu însă şi eu. Nu însă Piotr Kirilîci /Lucinschi / şi toarăşul său Vanea /Gadîrcă/, care vor organiza numaidecît o Ceremonie a ceaiului, a mojet bîti soobrazeat na troih, dar eu nu ştiu cine ar putea fi al treilea. Ar fi de fapt mai mulţi tovarăşi…
În acea zi a avut loc Marea adunare a alegătorilor — miting comun al Frontului şi Partidului Comunist, de fapt un pact, o partajare a mandatelor. Cojocarul, pus pe condamnarea comunismului, ar trebui să înceapă de aici studiul…Şi să meargă direct înainte nu înainte spre înapoi cum se obişnueşte la noi.
Iurie Ţurcanu

Pis. Ruşii ăştea!… Zic că nu a scris Mihail Iurevici aşa ceva /nemîtaia Rossia…./, fiindcă nu există un manuscris. Se vede că la ei, orice ar zice Woland, manuscrisele ard totuşi, dacă trebuie.