Însă există şi biciclişti fără ecoetichetă. Mă refer la toţi cei educaţi în lipsuri şi pedepse, care se gîndesc de două ori la factură înainte de a-şi umple jumătate de cadă cu apă pentru plăcerea unei băi, cei care stau pe întuneric tot cu gîndul economisirii pe care au deprins-o cine ştie cînd în tinereţea petrecută în internat-cămin-mult ironizata garsonieră.
Deşi e matur să apelăm la responsabilitate şi empatie cînd vrem să trezim pe cineva la un comportament pro-mediu, ironia este că alte temeri şi alte motive, mai adînci şi mai triste, i-ar impulsiona pe oameni să facă acele lucruri bune pentru viaţa lor şi a urmaşilor. Şi mai ironic este că, făcînd acestea fără gîndul salvator că e ceva bun pentru ei şi natură, ajung să se priveze de plăceri mărunte, dar consistente, să trăiască ani la rînd strînşi de teama facturii şi de grija banilor, dar poate şi încîntaţi de ei că iată, au mai economisit ceva. Ceva cum ar fi ani din viaţa lor.
