Dacă careva, fie de la KGB, ori mai ştiu eu de unde, vedeţi ulterioarele articole ce vor ieşi în curînd, socot că materialul respectiv e nepublicabil, consecutiv două nopţi albe la rînd am petrecut, muncind, inclusiv, şi asupra noilor redactari a articolului în cauză, la sfărşit de lucru, în zori de zi, mă trezeam că absolut totul se spulbera din faţa ochilor de parcă nici nu o fost, şi de parcă aşa şi trebuia ca să fie; dă, adevărat că trăim în era superelectronicii, cînd careva nepoftit îţi poate intra de la distanţă prin coduri bine ştiute în casa ta, adică compiuter, fără de a fi invitat; jaf adevărat ! asta numai la noi în R Moldova este posibil; acum nu au decît de a-l citi în cea de a 3-a, şi sper ultima redactare a lui.
Ce urmează nu e decît comentariul la articolul «„Naşi”- gaşca de băeţi a lui Putin». Dar oare de ce chiar şi-n momentul de faţă cursorul mi-a dispărut ?
Vă las, sper, în plăcerea de a lua cunoştinţă cu actorii în cauză. De ce nu ?
Şi dacă am fugit la Ambasada F Ruse, pentru a-mi arăta alături de haidparchilti şi cei de la „Amnesty International” solidaritatea faţă de activiştii politici şi apărătorii drepturilor omului din Rusia pentru dreptul lor la libera întrunire; în fine lăsînd totul baltă aici la IATP, căci pînă şi lucrătoarea internetului de la USM, nu s-a descurcat în a trimite de pe adresa mea materialul de mai jos, căci deja nici nu e, adicălea, spre marea mea mirare, de parcă aşa ar trebui să fie, căci a cîta oară, doar astăzi, calculatorul năravaş refuză de a alipi, aşa cum trebuie, informaţia. Cum aşa, eu redactez textul, iar de alipit se alipeşte vechiul text, cel neredactat, adică neterminat ? Asta treabă da ! „Made in Moldova” ! Atunci nu-mi rămîne la fel de îndîrjit ca mai înainte de a duce treaba la bun capăt.
Oare să nu-i placă cititorului ceia ce scriu ? Să fie asta rezoluţia cenzorului ?
– Victor ) Pot ca să mă înscriu şi eu pe lista dată, naş Putin ? Să vă fiu finuţul dumitale ? Asta eu cu plăcere o fac.
– Alexandru) A ! Iată-l şi pe Mişa Sakaaşvili o luat-o razna înainte, asta ca el să fie primul gay înaintea lui GW pe lista naşilor. Primul din CSI.
- Victor ) Da ce-i nebun cu totul, o încurcat Moscova cu Cecenia ? de s-o încins cu o centură de jur împrejur numai cu mine şi grenade.
- Alexandru) Aha ! Vrea să facă revoluţie oranj în cadrul partidului „Edinstvo”. Asta ca să domine dictatura proletarietului sub denumirea nu alta decît ca “Naşî”, nu numai în Rusia, ci în întreg CSI ?
- Victor ) Eu ştiu de una şi bună, fapt învăţat încă de la lecţiile de istorie: “cine a fost nimeni – va fi tot”, tuo-n mama ei de „Internaţioinală”, şi, după nătîngul de Lenin, expropierea expropiaţilor: ce a fost al vostru peste noapte a devenit al nostru (cto bîlo vaşe, to stalo naşe). Ilustru lucru alegoric oglindit în filmul “Nunta din Malinovka” (rus.) („Svadyba v Malinovke”); cînd protagonistul secund al pînzei de cinema – soldat roşu gay, Grişka, (de atfel înainte fie spus, copia lui Vladimir Putin de astăzi, blegul de el) împărţea frăţeşte cu un camarad de al său lucrurile jefuite din valiza nu mai ştiu căre-i babe:
- Asta mie, dă, că-i plăcea.
- Asta ţie, că nu avea nici un rost pentru el.
- Asta mie.
- Asta iarăşi mie.
- Şi cînd o dat de sutieni, dă, i s-o făcut pe moment ruşine, dapoi se poate una ca asta, oameni buni ? ca publicul larg să afle că ia luat drept ca răscumpărare drept ca daune de război în numele revoluţiei proletare mondiale ? căci la sigur că şi-i acapara, măcar pentru Vladimir Putin, dacă nu pentru el, că pentru Husein Băirăcuţ Obama avea strînşi încă din bătălia de la Mancop, zestre mare, o întreagă căruţă de boarfe, care mai de care la modă şi acum, să vree împreună cu consortăţica sa Lady Mişeli numai de a le purta, că noi pentru asta organizăm „tout suite” paradă mare şi pompoasă, drept modă a VIP gay, unde precis că vor fi adoraţi, şi aleşi nu altfel ca regele şi regina balului. Şi încă gratis filmaţi drept ca probă pentru filmul „Capaev”, de unde vor avea de acaparat o groază dea bănărit, de tocmai ameţeşti, cînd te gîndeşti la o aşa sumă colosală mare de parai. Unde doamna Mişeli în rol de Anca „pulimiotciţa” figurează, asta alegoric înseamnă ce înseamnă, dar în contest de luptă, concomitent înconjurată de atenţia a aşa doi boi-frends, aşa deocheţi bărbaţi-gay, cum sînt aceşti doi flăcăi, mai rar aşa ceva; înseamnă nu altceva ca persoana care împuşcă din mitralieră; pe cînd lui Vladimir Putin îi reveni rolul comisaruluii adjunct – Petyka, iar lui Bairăcel, mititelul de el, Husein Obama ca Jandarm Nr.1 al Lumii – se va bucura chiar ca Capaev: „comandarm al conarmiei”, adică mare şef de amată al brigăzii roşii puţin motorizate, dă, că pute (de altfel parfumul preferat pîncînd al ăstor 3 protagonişti, dar mai vedem noi între timp cine li se alătură, să-i lăsăm pe ceilalţi în mare taină drept ca potenţiali candidaţi)
Dar dacă filmul urma ca să fie vizionat şi înalt apreciat (dă, că tindea la înaltul orden în numele lui “Stalin”, relaţiile bilaterale cu America, din cauza războiului rece, nu permitea ruşilor de a participa la concursul internaţional de cinema „Oscar”, pentru care fapt vehement ambii au protestat, de pe ambele maluri de Atlantic, asta la povaţa, Dumnezeu să o ierte, că a plătit cu viaţa pentru aşa ceva, a copilei minune a poporului american – Samanta Smith; de au fost amendaţi, chiar ambii de încălcarea restricţiilor impuse, fie doar, de către Ordinul de la Malta, astfel rămînînd, sărmăneii de ei, fără premiul „Stalin”. Fapt de care ambii şefi de guverne ale lumii regretă pînă în ziua de azi, că, apoi, nu l-au mai primit; ce-i drept, că nu li s-a decernat; aşa, pur şi simplu, au visat şi ei) de însuşi conducătorul proletatului mondial, băbacul tiuturor popoarelor lumii, inclusiv genetic a lui Vladimir Putin, Iosif Giugaşvili, aleas Stalin, ce din mormînt, de pe şezute se distra de “conarmia” sa, adică de cavalerie, ce cu atîta evlavie ieste oglindită în film; apoi, ştiind de urmările, în caz contrar, ce îl aşteaptă, Grişka fîstîcit, fiind pus adicălea la grea încercare, aşa şi a spus:
- Asta ţie ! Uf ! asta cu gînd ca mai tîrziu să între în posesia lor, măcar să-i fie surpriză – surprize lui Lady Liudmila Putina, şi peste ani, de ce nu ? Arta doar trăeşte atît, cît şi societatea mai dăinuie. Asta e.
- Alexandru) La noi, la români, ca de altfel la celelate popoare ale lumii echivalentul alegoriei triumfante a „conarmiei roşii”, cavaleriei roşii, poate servi expresia, nu alta ca: „Ţie borta iar mie covrigul”.
– Victor )Dă, protagonista proiectului Cremlinului predecesorul din care apoi a evoluat mişcarea subversivă mascată sub vălul aspectului patriotic dar de orientare progorbaciovistă: pupcurizm, „Naşi”, la care se atribuie nu altfel ca „băeţii din gaşca lui Putin”; bineînţeles că, a fost cel înaintat de mintioasa Cremlinului tuturor timpurilor, că nici Raisa Gorbacoiova nu s-a bucurat de o aşa înaltă luciditate – Lady Liudmila Puitina. Doar Excelenţa sa e coautoarea proiectului în cauză – „Iduşcie Vmeste”. Acum dînsa ieste în cel de al 9-a cer, şi se bate cu pumnul în piept, de adevărata vizionara sa părere şi sfat dat la moment. Vedeţi, oameni buni, ce înseamnă intersecţia în timp şi spaţiu al momentului more cu necesităţile stringente în materii purgative a dinastiei Clanulilor Putin; atît pe un mal al Atlanticului, la Est, în frunte cu Vladimir Vladimirovici Putin, cît şi la Vest, pe cealtă parte de strîmtoarea Bering, actualmente sub conducerea lui „Vineri” – care e Băirăcuţ Husein Obămaş păcuraş, băiat fain, dar în excepţionale momente: cînd hoscheşte cu faţa la perete, şi involuntar nu mişcă din picioare.
- Alexandru) Intersecţie în spaţiu şi timp care în mama ei de Americă îşi are al său bine de tot determinat sens, nu altul ca – „parfum” !
– Victor ) Asta e momentul filosofic oglindit în „Idealizmul lui Hegel”, ştiut, inclusiv, pînă şi pe insulele Aleute.
Autor: Vitalie Dragan