Departe de mine şi cea mai palidă apartenenţă la clasa bogată, căci abia mă menţin în cea de "low-middle" (nu ştiu exact cum se măsoară aceasta, sociologic şi economic, eu "măsurând-o" raportat în primul rând la salariul mediu net), iar clasa de mijloc din România ar fi situată în pragul sărăciei, conform standardelor din Germania, de exemplu. Nu-s îmbuibat, dar am luciditatea necesară a-mi da seama că numai existenţa păturii prospere a societăţii face posibilă "redistribuirea solidară" a surplusului către cei în nevoie sau direcţionarea banilor către proiecte naţionale. Am mari reţineri faţă de metoda de procurare a banilor la buget prin supraimpozitare haiducească. SUA era strălucita excepţie. Până acum...
Taxa suplimentară de 36% pentru cei cu averi mai mari de 200 000 USD, este, în percepţia mea, un fel de pedeapsă în toată regula pentru cei bogaţi, pentru "nesimţirea" lor de a fi acumulat averi şi lipsa lor de apetit în a le împărţi cu pleava. Mi-e greu să văd asta ca pe un gest de "solidaritate socială" sau un alt principiu de rahat de inspiraţie socialistoidă! Prigonirea ţapispăşitoare a bogătaşilor în vreme de recesiune e un demers fariseic, cu pretenţii civilizate (cică am depăşit faza capitalismului sălbatic, trebuie să ne aplecăm şi înspre grijile celor slabi, blabla...). În regulă, nu spune nimeni să-i vârâm pe foc pe cei nevolnici, dar statul să identifice alte resurse pentru întreţinerea lor (sau pentru a scăpa de această obligaţie: climat investiţional propice = noi locuri de muncă); nu arătând obrazul înavuţiţilor, nu aruncând asupra lor tone de culpabilitate - prezentând inegalităţile sociale ca şi când ar fi în răspunderea lor exclusivă şi în întregime remediabile, opţionale şi nu intrinseci naturii umane; nu castrând iniţiativa privată şi pofta de performanţă ale unora mai înzestraţi decât majoritatea.
Să ne gândim că, pentru unii, a acumula averi uriaşe e echivalentul năzuinţei - ceva mai "mediocră" - a unui om obişnuit de a locui, după x ani de muncă robotizantă, într-o casă proprietate personală. Nu trebuie făcuţi să se simtă penalizaţi pentru asta. Îţi convine ţie, stat, ca patronatul să-ţi ia de pe umeri povara înfiinţării şi susţinerii locurilor de muncă, dar dacă patronatul ar face asta benevol, şi fără profituri personale prea mari, mai că ai exulta de fericire, nu? E de neîngăduit să se încerce, practic, tăvălugirea aspiraţiilor, aducerea lor la un numitor comun, toate pentru a fertiliza bugetul de stat şi a "reduce incorectitudinile sistemului"! Cum ar veni, e mai corect ca "sistemul" să fie... incorect faţă de cei puţini, dar care produc mai mult, decât să fie incorect cu cei "mulţi", obişnuiţi să "sugă"...
Împovărarea prin impozite a muncii profitabile şi a performanţei (mai ales pentru a susţine lipsa muncii şi a performanţei din alte sectoare) mi se pare cea mai mare mărşăvie legiferată a Statului, all over the world (laolaltă cu obligativitatea de a plăti asigurări sociale într-un fond-gaură neagră administrat de Stat, şi nu la o companie privată de asigurări, garantată guvernamental). Cunosc refrenul: se întâmplă asta "de când lumea", ceea ce nu reduce însă dimensiunea mârşăviei... Pur şi simplu, descopăr o dată în plus cât sunt de incompatibil cu social-democraţia!
