Conceptul de integrare europeană reprezintă principala lozincă vehiculată în opinia publică europeană actualmente. Se observă uşor că integrare în U.E. este obiectivul aproape al fiecărui stat care doreşte să se dezvolte. Noţiuni precum „valorile democratice europene” sau „integrare europeană” constituie un fel de „brand” declarativ al zilelor noastre, care au o priză foarte mare în opinia publică. De altfel, succesul mare al unor partide politice care promit integrarea în U.E. se datorează, pe lîngă promovarea oferită de către mari forţe financiare internaţionale, şi iluziilor frumoase care se formează în conştientul alegătorilor, atunci cînd aud de U.E.
Ca orice proces, integrarea europeană este condiţionată de unii factori, care îi facilitează desfăşurarea. Unul dintre aceşti factori ar fi avalanşa mediatică (Prin ziare, canale TV, internet) realizată de trusturi media internaţionale cu filiale şi în ţările ex-comuniste. Mass-media „pro-europeană” este în totalitate favorabilă procesului de integrare europeană. Mai mult, atacul informaţional al concernelor mediatice poate fi luat ca o agresiune, deoarece se arată doar minuscula parte bună a U.E., pe cînd, majorele sale defecte sînt trecute cu vederea. Este cazul unor surse media cum ar fi: ziarul „Timpul”, canalul „Pro-Tv”, sau saitul „Unimedia”, care, într-o deplină neconcordanţă cu promovarea unor valori naţionale, impun integrării europene o imagine strălucită.
O altă cauză a succesului de care se bucură integrarea europeană o costituie lipsa cu desăvîrşire a unor partide, mişcări, asociaţii, foruri civile conservatoare în Europa. Rolul acestora ar fi impunerea unei imagini obiective pentru fenomenul „U.E.” sau demascarea intereselor oculte care se ascund în spatele Uniunii Europene. Constatăm că lipsesc partidele naţionaliste care să impună privirea şi analizarea acestui proces din prisma unor valori auentic-tradiţionale, adică, analizarea acestui proces în calitate de membru al unei naţiuni (în cazul nostru – în calitate de român), şi apoi în calitate de european globalist. În realitate astfel de partide su mişcări există, însămijloacele de informare în masă controlate de marea finanţă luptă deschis contra acestora.
Desigur, un alt factor ce uşurează mărirea peste limite a acestei noi Uniuni Sovietice Socialiste, este şi trecutul negru din ultimii 60-70 de ani al ţărilor est europene: principalele vizate de extindere U.E. NU trebuie de uitat că statele rămase în spatele Cortinei de fier (cum ar fi:Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Bulgaria, Romănia, statele Baltice, cele 14 republici mai mici), imediat după 1945, au fost supuse unui amplu proces de deznaţionalizare şi bolşevizare prin toate sferele vieţii: social, economic, politic, cultural, identitar, educaţional, etc. Astfel, din naţiuni care cu numai cîteva decenii în urmă erau gata să izbucnească contra oricărei nedreptăţi şi să-şi facă dreptate cu propriile forţe, popoarele est europene s-au transformat în nişte mase lipsite de identitate şi conştiinţă naţională, epuizate de probleme social-economice, devenind astfel o pradă sigură pentru un asemenea parazit economic şi virus identitar ca U.E., şi tot ce înseamnă globalizare în general.
Nu trebuie să uităm nici de contributia politicienilor corupţi, care prin activitatea lor teoretic „atotiubitoare” faţă de popor, dar în practică – manipulatoare şi ocultă, nu fac altceva decît să inducă societatea şi mai mult în eroare în privinţa integrării europene.
Şi nu o ultimă cauză care înlesneşte integrarea europeană, este nivelul scăzut de trai al ţărilor din afara U.E., care intră în contrast cu traiul aparent minunat al europenilor. Astfel, opinia societăţii înclină nemeritat spre o integrare europeană. Despre acest aspect, ar trebui de menţionat doar că în societatea de tip „post industrială” în care îşi duc viaţa europenii vest, doar nivelul de trai este mai bun, în ceea ce priveşte aspectul spiritual, ei sunt de o mie de ori mai săraci decît noi.
U.E. s-a constituit în 1957 la Roma, ca organizaţie de tip economic. Iniţial a avut o altă denumire, şi un număr mai restrîns de state. Ulterior, numărul de stat a început să crescă, mai ales, datorită politicii economice reuşite duse de finanţa în mîinile căreia se află această afacere, numită U.E. De un deceniu, valuta „euro” a devenit unică pentru a parte a statelor membre. În 2004, 10 state din fostul bloc comunist au aderat la U.E., prin aceasta lărgindu-se puterea economică a acestui colos pe o mare parte a Europei. În 2007 au mai aderat România şi Bulgaria, iar tratativele cu alte ţări au loc în prezent. Cu aşa ritm, ne vom trezi peste un timp cu o singură uniune, de la Ural la Atlantic, care ne va jupuia economic, şi care ne va prigoni cultural.
Procedeul de aderare la U.E. stîrneşte nemulţumire oricărui om cu picioarele pe pămînt. Toată mass-media se vinde intereselor bancherilor de la Bruxelles şi propagă bunătatea Uniunii mult-iubite; politicienii cosmopoliţi – înfăptuiesc revoluţii de catifea (desigur cu susţinere externă) şi apoi declară: „Trebuie să ne integrăm, ca să ieşim din criză”; şi iată aşa, fără vreun referendum (cum a fost cazul României), Uniunea mai cîştigă pieţe libere de exploatare, cîteva milioane de muncitori liberi, şi rezerve naturale care uşor pot fi acaparate. De notat că acest fenomen are loc ca urmare a atragerii investiţiilor străine, fiind similat cu o sinucidere economică a statului.
Sunt de părere că integrarea în Uniune la început de secol XXI beneficiază de o atenţie şi o susţinere nemeritată. Ba mai mult, calea luată de multe state – de a se europeniza – este una complett greşită. Condiţionată de activitatea dificitară a sistemului parlamentar local, de sărăcirea economică ne-întîmplătoare care a urmat anului 1990, de agonia morală în care zac popoarele creştine din estul Europei sau de promosiunile înşelătoare date în schimbul acceptării integrării benevole, lărgirea U.E. pare că nu se va opri nici dincolo de Ural.
Făcînd parte din procesul de globalizare, integrarea europeană constituie unul dintre marile pericole în prezent, mai mare decît aşa zisul „terorism islamic”. Ar fi bine ca cineva să se opună lărgitrii acestui stat anti-naţional. În acest sens, este salutabilă crearea în 2004 a Frontului Naţional European (F.N.E.), constituit din organizaţii sau partide anti-globaliste din Europa: Partidul Naţional Britanic (Marea Britanie), Partidul Naţional German (Germania), Partidul Naţional Polonez (Polonia), „Falanga” Spaniolă, „Mouvement Nation” din Belgia sau Forul „Noua Dreaptă”, reprezentanta naţiunii române.
Cu toate că întîmpină piedici din partea presei pro-europenizare (care i-ar sta calificativul de „cîini ai bancherilor”), F.N.E. are un cuvînt greu de spun contra Uniunii.
Critica adusă Uniunii este binevenită, deoarece aceasta se foloseşte de promisiuni deşarte pentru a subjuga şi distruge naţiunile libere. Formarea unui stat european unic nu presupune numai dispariţia garaniţelor naţionale, ci şi abandonarea conştiinţei naţionale în favoarea formării unei conştiinţe „europene”. Iată de ce, în faţa acestei amenninţări, ar trebui să nu ne plecăm capetele. De acceptarea su respingerea acestei „cutii a Pandorei” depinde viitorul nostru ca neam: ori vom fi stăpîni pe destinele noastre, ori vom fi nişte animale numerotate care vor îndeplini ingrata muncă de consuamtor-robot într-un sistem ultra centralizat.