Ciudat. Au cam îndesit-o preşedinţii României la Chişinău. De ce ciudat? Pentru că abia după ce s-a instalat noua putere, autorităţile din Bucureşti şi-au cam regândit discursurile şi vizitele. De altfel, dacă domnul Băsescu a ţinut prima pagină a ziarelor, domnul Constantinescu, căci despre dânsul este vorba când spun “preşedinţi”, n-a însemnat decât un mic articolaş uitat într-un colţ de ziar. E şi normal, domnul Constantinescu n-a fost niciodată interesant publicului, nici barem în timpul mandatului său.
Oricum. Ce mă interesează, dar şi deranjează în acelaşi timp, este că politicienii români au început să bată drumul spre Chişinău doar după ce aici lucrurile s-au liniştit. Este extrem de plăcut să ştii că dragii de moldoveni te vor îmbrăţişa, te vor întâmpina cu pâine şi sare. Pe timpul comuniştilor cum era? Dacă venea un politician român i se monitoriza orice pas. Erau urmăriţi cu mare atenţie şi cei cu care se vedea. De aici şi răceala: oamenii, speriaţi de băieţii cu ochii albaştri, îi ocoleau pe cei de peste Prut la câteva străzi distanţa. Te pui cu nebunul? Nebunul, desigur, era şi este Voronin. Ştiţi, nu prea era cazul unor astfel de îngrijorări. Politicienii români aşa şi nu se sinchiseau să-şi ducă paşii spre tărâmuri basarabene. Acum însă, poftiţi, poftiţi! Îmbrăţişări? Îmbrăţişări. Vin? Cum să nu, veniţi, că vă întâlnim şi cu ţuică, nu doar cu vin.
Dar oare ce credeau că li s-ar fi întâmplat domnilor politicieni de pe malul Dâmboviţei în cazul în care ar fi ajuns la Chişinău? Nu li se întâmpla nici dracu, chiar dacă erau monitorizaţi, chiar dacă zeci de ochi erau aţintiţi asupra acestora. S-a vorbit atâtea despre presupusa implicare a României în evenimentele din 7 aprilie. Ha! Eu aş fi fost bucuros să SE FI IMPLICAT. Nu cred, însă barem să fi mişcat vreun deget. Şi din nou, aceeaşi observaţie: noi, moldovenii şi românii suntem geniali şi extrem de pricepuţi la construcţia podurilor… de flori. O nouă floare a fost pusă de domnul Eeeeeeemil Con-stan-tineeeeeeeescuuuu recent. Dar, vorba cântecului parafrazat: “podul de flori s-a stricat/a venit o apă şi l-a luat”!