Un al doilea cuvînt vehiculat la maximum de către liderii AIE după “pragmatism” este “exerciţiu”. Şi lumea bună îi mimează. S. Mocanu, de pildă. Omul nu are dosar la mine, abia îi fac. Ce ştiu e că a fost o vreme consilier mai special la Voronin. Probabil că a fost ceva şi sub fra Iura, nu ţin minte.
L-am observat cca 2 ani în urmă cu aberaţii la tema Transnistriei. L-am auzit recent la VB cu aceeaşi neînţelegere de principiu a cazului. Adică, după el, Transnistria nu e o problemă, ci un exerciţiu oral. Oral înseamnă uşor de rezolvat, în gînd, fără a folosi notiţe, calcule. Ca orice soluţie magică, e atractivă, la prima vedere. Alegem între două: 1.) ne unim cu Transnistria şi rămînem pă veci cu Rusia şi 2.) ne unim cu România /UE/ şi abandonăm pă veci Transnistria, pe oamenii de acolo, care au sperat 20 de ani. Aşa se lucreză în matematică, se abstractizează la maximum situaţia. În politică, care se defineşte ca calculul realităţilr / iu tsu/, procedeul e inadmisibil. Nu scăpăm aşa de realitate. În afară de ceea ce voim noi, mai sunt şi alţii cu o voinţă mai puternică, interese mai mari…Şi nu doar FR şi Ucraina!
Nu ştiu dacă S. Mocanu a avut vreun rol în declanşarea conflictuui transnistrean, ştiu că a participat la lupte. Şi ştiu că cei ce s-au lăsat provocaţi atunci, tot simplist-abstract au gîndit, în cazul că chiar au gîndit. După 7 vom avea altă situaţie geopolitică, redefinim atunci problema. Pentru azi atît, pentru cei de laVB: să nu avem grijă, ştie ce să facă F Rusă cu Transnistria. Noi nu am ştiut ce să facem cu darul divin şi, iată, suntem pe calea de al pierde. Întrebarea mea pentru deşteptul de azi Serioja: de ce nu a ieşit cu părerea aceasta în 1991-2?
Trec la un caz mai fericit. Cei doi tinichelaţi de la VB – cine nu-i cunoaşte? – + generalul I Costaş + pur şi simplu deşteptul Oazic, Oazu Nantoi adică. Şi o temă nu mai puţin belicoasă – 7 aprilie. Căci vorba poetului “În april, în april/ S-a ntîmplat ceva aici”. Dar nu ştim ce anume, nici ştim dacă vom şti vreodată. N-are de unde şti ce a fost bravul general al nostru cu reşedinţă la Bucureşti. Face însă analogie cu cazul 10 noembrie 1989, la prima vedere asemănător, dar de fapt total diferit, cu scopul vădit de a-l inculpa pe Voronin. Nu-i sunt eu avocatul, are destui dar adevărul are nevoie de apologia mea. Am trăit personal acel eveniment: nu am participat la el, am avut însă dosar în toată regula cu martori de la serviciu, foto, filmuleţ. Părerea mea e că nu a fost Voronin persoana #1 la eveniment, dar a fost corect şi a evitat o vărsare de sînge nevinovat. Şi atunci a fost o provocare, poate mai crasă. Este clar de unde
şi care ia fost scopul – “aducerea acasă a lui Piotr Kirilîci”. Cazul recent e mult mai complex, precum observă dl Nantoi. Şi spune omul în sinceritatea sa nişte lucruri care se tac cu înverşunare de către alţii: Liderii cei buni nu au fost în dimineaţa zilei pă cîmpul de luptă. Nu ştiu la ce oră a fost acolo citatul S. Mocanu – a reuşit să se mai eroizeze o dată.
Pentru moment revin la generalul, care a fost şi ministru de interne: el afirmă că poliţia avea resurse suficiente pentru a opri din start manifestaţia, de ai izola pe provocatori – idee total absurdă. La asta s-au aşteptat şi ”liderii” – poliţia intervine în forţă, cad cîţiva tineri /cu cît mai mulţi cu atît mai bine!/, se ogoieşte mulţimea, se retrage în piaţă şi atunci apar ei cu discursurile bine pregătite. Dar are şi Oazu secretele sale. Astfel se încăpăţînează că pe 7 a fpost în piaţă după ora 21, or eu l-am văzut văzut la 2o. La fel, dă două variante, de răspuns la întrebarea “ Cine-s provocatorii?” Părerea mea e că O. Nantoi ştie mai multe şi ar putea da un răspuns destul de apropiat realităţii, fără variante. Ştie că a fost scenariu, mai exact prima filă a unui scenariu, care va avea desfăşurări ulterioare, nu mai puţin spectaculoase şi oculte
Iurie Ţurcanu

PiS. Pulţumesc pentru comentariile binevoitoare la ultimul articol. Eu m-am obişnuit cu “Gloria vorbirii în pustiu”, totuşi este plăcut cînd cineva te ascultă ba şi înţelege.
PiiS. Am citit şi articolul Lupului bătrîn. Nu că l-aşi accepta, dar se merită a comenta. Criza religilor, a creştinismului în speţă, e ceva cunoscut, acceptat universal. Cu adevărat, liderii tuturor confesiilor /cu excepţia lui kirilă a Moscoviei şi a tuturor moldovenilor – glumesc/ , nu au răspunsuri pentru actuala situaţie globală, care este total diferită de ceea ce a fost pînă acum în istorie. Moldoveneşte vorbind, s-au pomenit la o poartă nou-nouţă…
motto bun pentru articol ar fi exclamaţia unui Buendia din acelaşi Un veac de singurătate: “Înmulţiţi-vă vacilor, viaţa e scurtă!” .
Dar “Moartea lui Dumnezeu”, după mine, trebuie să o mai răzgîndim. Însăşi Nietzsche vorbeşte şi despre Apusul idolilr- Au căzut idolii religiilor – asta e!