Ah, e februarie. Mîine e ziua de naştere a unui prieten bun. De fiecare dată uit să îl felicit la timp. Mîine o voi face.
Azi mă voi trezi devreme, voi merge la lucru, seara în drum sper casă voi trece pe la bibliotecă, voi găsi o carte, una din lemn, cu copertă, cu cerneală, cu miros. O voi citi, poate.Voi merge spre casă în tram şi-mi va părea că e cea mai obişnuită zi din viaţa unui om de rînd.
Voi călca pe tălpile mele, simţind în călcîie povara zilei, dar voi merge patronîndu-mi singurică paşii şi ritmul, şi destinaţiile, aş putea chiar să alerg...de fericire. Voi privi oamenii, şi voi discerne culorile, şi mi se va încreţi stomacul la mirosul gustos ce se furişează de pe sub uşi. Sunt cel mai fericit om, precum eşti şi tu...tu care citeşti cu ochii tăi, alergi independent, strigi de furie sau dragoste...suntem cei mai fericiţi, nefericiţi că nu putem zbura...dar cîţi nu pot...cîţi nu pot nici merge măcar.
Deseori mă întreb unde mergem după ce murim. Sunt sigură că te întrebi şi tu. Şi simt frică.
Ţii minte cînd mi-ai spus că ţi-e frică de bătrîneţe? Ţi-am spus că nu o poţi evita, dar îi poţi evita gîndul măcar cît eşti tînăr. Acum mi-o spun mie...şi adorm.
Adorm fericită, nu pentru că ştiu răspunsuri, ci pentru că nu pun întrebări la care nu ştiu răspunsuri...şi mi-e destul să fiu liniştită precum mi-e destul răsăritul soarelui.
Un februarie fericit!
