Ce noapte am avut, nici că am putut cumva accesa internetul de la orele 1, blestemată să fie noaptea ce numai ce a trecut. Dapoi cum altfel, dacă parcă mintea mea era ţinută în lanţuri grele, adicălea a capitalizmului, tot încontinuu rătăceam prin labirint, dibuind doar, fără măcar să ştiu concret ce caut. Cum de? Nu cumva mintea omului se poate în continuare de dirijat, cu toate că Preşedintele României domnul Trăian Băsecu, să-i dea Domnul multă sănătate, a dat de înţeles autorităţilor moldoveneşti: „ce aveţi cu băiatul ? căci aicea e de vină, doar unul singur Mosadul, şi atăt, nimic mai mult”.

Aşa dacă şi pentru întîia dată am părăsit internetul înainte de a expira timpul nocturn, apoi parcă înadins îmi ieşise în cale o babă, dar cu foarte multă pîine şi colaci, nu glumă, toate îmbîcsite în 4 pungi măroaice. Cică era din Micleuţi. Hai şi eu atunci ca să o ajut, de ce nu ? Bătrînii doar trebuie de ajutat în ţară la noi, doar aşa ne-a educat CaCă PCUS. Ca să vezi chiar că basma curată eşeau ăşti de la poliţia R Moldova, dacă din urma femeii date nu putea a pute a pufea. Oare ? Asta nu altundeva decît în America se numeşte „parfum”, ce înzădar „Cenuşăreasa Lumii”, exsoţie de Jandarm Nr 1 al Lumii, secretar de stat a SUA, Hilari Clinton intenţionat nu şi-a uitat papucul pe treptele pragului palatului Elisei ? Se vede că o apucă spazmele numai la gîndul că niscaiva iam adus la lumina zilei planul odios de a ni-l, pe drept cuvînt fie spus, racola pe Vlad Filat. Dar prim-ministrului nostru ce e ? dînsul brav priveşte la tot. Şi bravo lui. Numai că un concurent potenţial ivit pe moment în carne şi oase nimeni altul ca preşedintele Franţei Nicola Sarcofag, pardon, sarcastic fie spus cu gingăşie franceză drept ca Sarco, deci nimeni altul ca tulan mama lui de Nicola Sarcozy, ia salvat, vedeţi oameni buni ? cinstea lui Lady a Americii – „Clitor”. Mda, dragoste franceză. Dapoi ce alta credeţi că intenţiona preşedintele francez ? Ei, se pune aici întrebarea, de tocmai pînă şi Vlad Filat roşeşte uşurel, înafară de Vladimir Nicolaevici ce-i puţin arogant dar îngîmfat, ca de obicei; şi cam din ce cauză a trebuit să schimbăm aşa de frumoasa denumire a marii sărbători pe adevăratelea naţionale – „Limba Noastră cea Română”, nu altfel decît ca „Limba noastră” ?

  • Vitalie Drăgan