Preacucernicul Savatie a decis să-şi promoveze credinţa în alt mod decât se obişnuieşte tradiţional, cu mătăhăirea crucilor, icoanelor şi a cadelniţelor. Dânsul a ales să ne convingă de justeţea preceptelor creştine pe calea ocolită a esteticului, a transfigurării artistice. Se pare că în roman se învârt doar personaje cu nume occidentale, familiarizate cu tehnologiile de vârf, care comunică cu lumea exclusiv prin chaturi. Nici urmă de rasă desuetă, de lumânări sau băbuţe epileptice exorcizate de călugări-vraci. Universul romanului se vrea unul modern, în care romancierul urmăreşte să discrediteze ideea de eutanasie, cum altfel decât interpretând aiurea, încă din start, sensurile termenului
.
Autorul mărturiseşte că ideea romanului “porneşte de la afirmaţia unui politician britanic care propunea eutanasierea persoanelor ajunse la vîrsta de 65 de ani ca fiind nefolositoare pentru stat şi societate. Mi-am imaginat o lume în care eutanasierea bătrînilor a devenit la fel de “normală” ca şi avortul”.
Este adevărat că fiecare cetăţean, blogger sau scriitor e liber să-şi utilizeze fantezia, potenţialul creator la bunul său plac. La fel, şi cititorii, criticii au dreptul la rândul lor să-i interpeteze opera, ideile sau ideologia aşa cum le-au receptat, să-l înjure sau să-i cânte osanale în funcţie de predilecţii.
Ce m-a deranjta pe mine personal în fragmentul de roman pe care l-am citit pe diagonală pe blogul preacuviosului Savatie a fost mai ales folosirea tendenţioasă a cuvântului “eutanasie”. Din câte ştiu, eutanasierea e o acţiune care se aplică unui bolnav incurabil, ţinându-se cont în primul şi în primul rând de DORINŢA şi VOINŢA lui. Să zicem că timpul şi evoluţia societăţilor ar putea modifica un pic sensul cuvântului. Să admitem că legea eutanasiei s-ar relaxa şi oricine ar putea beneficia de serviciu, indiferent de vârstă sau starea sănătăţii. Nuanţele noi totuşi n-ar modifica nepermis de mult definiţia termenului, încât să-l anuleze pur şi simplu, aşa cum se întâmplă în cazul romancierului Baştovoi. Conform definiţiei lui, eutanasia ar fi mai degrabă asasinat din simplu motiv că nu se ţine cont de DORINŢA şi VOINŢA persoanelor care suportă procedura. Prin comparaţie, termenul eutanasiere aplicat în cazul câinilor este şi el folosit abuziv, pentru că, în realitate, ei sunt pur şi simplu omorâţi, fără a li se cere consimţământul. Deci, eutanasia ar fi o realitate specifică numai lumii oamenilor liberi, înzestraţi cu voinţă şi liber arbitru, patrupedele sau zburătoarele fiind excluse aprioric din proiect.
Înţeleg că excentricul călugăr a încercat să creeze o distopie în care termenii detestaţi cu pasiune de comunitatea lui religioasă ar fi discreditaţi definitiv şi irevocabil, sensurile lor – deturnate, scopul scuzând mijloacele. Nu degeaba religioşii folosesc termenul “eutanasie” doar în sensul de crimă, omor, asasinat. Doar că ar fi, cred, necesară precizarea, undeva pe copertă sau în plin univers romancier, într-o discuţie a personajelor docte şi selecte, hiperconştiente, că romanul este unul RELIGIOS.
- enervant.wordpress.com