Ca să nu rămâie masa chiar pustie, iaca am pus şi noi mână de la mână şi am adunat nişte crăiţari cât să cumpărăm o sticlă de vin. Vin românesc, pentru mine - surpriza acestui an încheiat! Un cabernet sauvignon din Huşi - recolta 2005: an cald, vară uscată, toamnă prelungă, an bun! - aproape de tărâmurile de baştină ale companioanei; scos pe piaţă într-o prezentare ce ar trebui să facă să pălească de jenă anumiţi producători „titraţi”, că vorbim de Dealu Mare, Recaş sau Murfatlar - cu toţii etalând nişte etichete care lasă muuult de dorit, când nu-s de-a dreptul de prost gust. Nu că vinurile le-ar fi atât de savuroase de să te ia cu leşin de plăcere. Murfatlarul, bunăoară, pune la pe raft şi poşirci de toată ruşinea...Până mai ieri, cel mai bun cabernet sauvignon beut de mine în ţeara asta, din struguri recoltaţi de pe dealurile carpato-danubiano-pontice, era cel produs şi îmbuteliat de Cramele Recaş. Are în dotare tot ce ştim că trebuie să demonstreze acest soi de vin: roşeaţă neruşinată în obraji, tărie peste 13%, astringenţă, personalitate, corpolenţă, viteză vertiginoasă de urcare la cap şi-o coborâre înşelătoare, căci lentă, în tălpi. După 4-5 pahare, ar cam fi cazul să chemaţi taxiul, dacă nu vă aflaţi la mine acasă, sau să urcaţi repejor în cameră, dacă jucaţi în deplasare.
Ei bine, vinul din foto vi-l recomand cu necuprinsă afecţiune, cu entuziasm. Ştiu, e cinic cum procedez, deja aţi început să petreceţi, la nonstop s-a închis, iar eu, oricum, l-am găsit la Carrefour... Nu e târziu să-i daţi cep nici de Sf Ioan, sau să-l cadorisiţi cuiva, la anul, cu încredere. Pe lângă puterea celui din Recaş, ăsta de Huşi are o intensă aromă de zâne, de pădureţe, de ierburi călcate în picioare în focul unui joc nebun cu ielele.
