“Encourage Vlad Filat to start learning English” este denumirea grupului recent creat pe Facebook, în încercarea de a-i determina pe unii oficiali de stat să depună un efort în vederea înlăturarii acestui handicap lingvistic. Totul a iesit la suprafata în timpul vizitei Primului ministru în exercitiul funcţiei sale, efectuate în SUA, vizita care s-a soldat cu semnarea Acordului Compact cu Corporatia Provocarile Mileniului, prin care Republica Moldova va beneficia de un împrumut estimat la 262 mln dolari. La întrevederea cu secretarul american, Hillary Clinton , premierul Vlad Filat n-a rostit decât de trei ori consecutiv aceeaşi sintagma „Thank you, thank you, thank you!”, discursul fiind ţinut în limba română. Acest fapt nu este condamnabil, dar am fi dorit sa-l auzim vorbind în engleză, pentru ca daca mergi la Moscova şi vorbeşti cu Putin în rusă, la Washington, cu Hillary Clinton, nu trebuie să vorbeşti altfel decât în engleză. Discursul în cauză a avut parte de o traducere vicioasa; la un moment dat, interpretul a încercat chiar să tainuiască un aspect important din discurs.
De ce este necesar ca un şef de guvern sau un şef de stat, un preşedinte de parlament sau un ministru să cunoască engleza, limba relaţiilor internationale? Probabil, pentru a evita neîntelegerile cauzate de traducerile eronate şi pentru a îmbunataţi relaţiile dintre oficialii de stat, relaţii interpersonale care pot influenţa sau schimba multe în relaţiile interstatale şi care aduc beneficii Republicii Moldova. Cunoasterea limbii engleze ar scuti contribuabilul public de remunerarea unor translatori incompetenţi, constituind importante economii pentru bugetul Ministerului Afacerilor Externe.
Diversi indivizi susţin că Primul-ministru a avut un comportament protocolar şi că un oficial de stat este obligat să vorbească în limba română atunci când se află în vizite oficiale sau are întrevederi cu omologii săi din străinătate. De ce atunci acest protocol este aplicat în mod selectiv? De ce cu oficialii ruşi sau cu Kalman Mizsei poţi purta discuţii , negocieri în rusă , iar cu oficialii europeni sau cu secretarul de stat al SUA , n-ai decât să vorbeşti în română , respectând astfel normele protocolare. De ce în segmentul privat este obligatorie cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, iar in relaţiile dintre state sunt suficiente serviciile unui interpret?
Primul ministru e doar un element în această conglomeraţie monolingvă dar şi un exemplu pentru toţi cei care se află în relaţii de subordonare , astfel 9 ministri ai cabinetului Filat au ascuns detalii privind aptitudinile sale lingvistice.
Un aspect neplăcut de pe seama guvernării comuniste a fost anume această nedorinţă de a cunoaşte, reflectată în mass media din tară dar şi din exteriorul ei. De ce să nu tragem învăţăminte din greşelile altora?
http://www.youtube.com/watch?v=vPGT1Nsggqg