Ca orişice bobor ce se respectă, şi moldovenii au elita lor intelectuală, boema lor nonconformistă (sau măcar care se doreşte aşa). Rebelii moldavi s-au specializat în ultimul timp pe Pavel Turcu. E şi normal, pe fondul cui poţi să străluceşti mai tare? Când ai în faţă o victimă blajină, inocentă şi total inconştientă. Care moare de recunoştinţă că lumea bună îi acordă atenţie şi chiar îl adulează pe alocuri, organizându-i campanii de susţinere ce se vor de nivel naţional.

Doar că privind mai atent, poţi remarca cu uşurinţă că nivelul lui Pavel Turcu şi al galeriei sale de batjocoritori nu se deosebeşte prea mult. Nu m-ar surprinde ca, în realitate, vestitul cântăreţ să fie conştient de rolul pe care îl joacă, de prostănac, dar nu poartă pică nimănui pentru că e oarecum conştient de limitele sale. Un prostănac semiconştient de statutul lui, deşi pare puţin probabil. În schimb, are enorm de câştigat, spectatcolele mediatice de care a avut parte nesperat transformându-l  într-o persoană familiară publicului larg, publicitatea dându-i posibilitatea mai devreme sau mai târziu să scoată bani din afacere şi să supravieţuiască fără a mai fi nevoit să muncească. Asta e, celebritatea e un capital foarte preţios.

Nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre fiţoşii care îşi rânjesc cinic, pe la spate, cu un sentiment de superioritate,  care îşi clipesc complice din ochi când camera îi surprinde, pentru a se detaşa de personajul ce le conferă o alură de demiurgi, de teamă  să nu fie confundaţi cu propria lor creatură.

Poate că n-ar trebui să condamnăm pe nimeni. Nici boema snoabă care e la fel în toate timpurile, indiferent de nivelul de cultură şi rafinament, de pretenţiile elitiste, nici pe victimele lor eterne gen Pavel Turcu. Ei nu sunt vinovaţi. Ei nu fac decât să-şi joace rolul.