Deşi am cetăţenia ţării din 1992,prin 2002 -03 am participat la o demonstraţie în faţa “ambasadei” României la Chişinău în susţinerea unei legi onorabile a statului român pentru cetăţenii săi din teritoriile româneşti de pînă la 1944 din stînga Prutului,ce şi-au pierdut cetăţenia fără voia lor după ocuparea acestor teritorii de Imperiul Sovietic.
Ţin minte că până atunci se vorbea doar de acordarea cetăţeniei române basarabenilor.(era după ce Geonă lansase ” geniala ” sa idee de a acorda cetăţenie basarabenilor la loterie) Am pus atunci întrebarea :Cu ce sunt mai mari cetăţeni români acei ce ne-au abandonat în 1944 decît noi,nepoţii la acei basarabeni ce la 27 martie 1918 au pornit realizarea României Mari?După acestea,am auzit mai mult mediatizîndu-se ideea redobîndirii cetăţeniei româneşti şi nu a acordării,sper că şi acest articol va avea rezonanţe asemănătoare.

Ascultînd discursul preşedintelui României referitor la vizita sa la Chişinău la 27 ianuarie am rămas stupefiat de expresia sa “prima vizită în “străinătate” după realegerea ca preşedinte”.Oare judeţele României de pânâ la 1944,preponderent populate de români merită să fie numite “străinătate” de preşedintele României ales de cetăţenii români din Basarabia în proporţie de 94%?Oare d-lui,ori acei ce ia-au scris discursul,nu şi-au dat seama că a numi teritoriile româneşti din stînga Prutului “străinătate” e o insultă la băştinaşii români ai Basarabiei?Eu înţeleg că aşa prevede limbajul juridic de a numi “străinătate” teritoriile din afara României,dar acei ce aplică acest limbaj pentru teritoriile româneşti din stînga Prutului,oare nu-şi dau seama că aceasta e o nerozie/negheobie ordinară?

Da,într-adevăr mama,fratele,poate să-ţi fie juridic cu gospodăria vecin,dar nu le zici vecini,ci le zici mama,frate,că doar nu-ţi sunt străini să le zici vecini în primul rînd, sunt sînge din sîngele tău şi le zici după gradul de rudenie,nu după gradul juridic.
Ruşii utilizează în aceste cazuri “zarubejie” ce se traduce ” în afara frontierelor”,şi e corect juridic mai ales că pentru ei orice pămînt unde au călcat ruşii sunt “isconno russchie zemli”,adică în traducere “pămînturi strămoşeşti ruseşti”. Lor nu le vine în cap în limbaj diplomatic să zică “străinătate” nici la pămînturi străine,pe cînd “deştepţii” limbajului diplomatic românesc şi la teritoriile româneşti istorice le zic “străinătate”.Oare nu se poate de evitat pentru teritoriile din afara frontierelor României expresia “străinătate” şi de înlocuit cu” teritorii în afara ţării”,cel puţin cînd e vorba de Bucovina şi Basarabia? Intelectualii (şi nu numai) de pe ambele maluri ale Prutului se strădue din toate puterile la crearea unei conştiinţe naţionale unice la românii de pe ambele maluri ale Prutului, de ce la această străduinţă să nu se alăture şi preşedintele Băsescu cu diplomaţia românească?Iar pentru aceasta (dacă nu sunt capabili de mai mult) să se străduie,cel puţin, cînd e vorba de foste teritorii ale României să ocolească expresii de gen “stat vecin” şi “străinătate”,să găsească echivalente juridic corecte la aceste realităţi istorice,fără ca să jignească cetăţenii din fostele teritorii româneşti ce şi-au pierdut cetăţenia şi ţara România,fără a fi întrebaţi de cineva.

P.S.Am o rugăminte:Acei ce ştiţi cum,făceţi cumva acele scrise aici să ajungă la MAE a Rumâniei şi la Traian Basescu.,să înţeleagă şi dumnealor că e o ruşine/insultă pentru români de a zicre “străinătate” şi “stat vecin” cînd e vorba de teritorii istorice româneşti.

  • patriciu