Formaţia Noroc iarăşi e în doliu. La mai puţin de la un an de la trecerea în nefiinţă a conducătorului ei artistic, a marelui Mihai Dolgan, ne-a părăsit conducătorul muzical în exerciţiu, chitaristul, Anatol Niamţu, băiatul cu sunetul de argint. Anume aşa îi sînt cîntecele ce ni le-a lăsat de-a lungul carierei sale.De fapt, ambii conducători erau plini de har de la Dumnezeu, erau romantici. Este suficient de a rosti doar denumirea cîntecului, devenit şlagăr, Primăvară, primăvară ca întreg spaţiul, şi nu numai, al exURSS să recunoască, pînă-n ziua de astăzi, pecetea Norocului. Asta a fost şi este una din cărţile sale de vizită. Cîntec ce-i aparţine peniţei, cît şi penelului muzical al lui Mihai Dolgan.
Avea şi Anatol Niamţu specifica sa Primăvară. Cu ea a fost petrecut în ultimul drum. Mai bine zis, a răsunat ca mesaj de adio în timpul ceremoniei de rămas bun, petrecută-n incinta Palatului Naţional. Apropo, întîmplător oare, a cîntat în tinereţile sale pe terenul de dans cu duiosul nume de Primăvara ?
Nu, nu au venit autorităţile să-i aducă ultimul omagiu, logic, după cum era de aşteptat, de parcă nu s-au zbenguit în perioada juvenilă sub muzica sa. Dar asta, adicălea, e o altă treabă. Au venit în schimb fanii şi prietenii dînsului. Dar au venit mulţi. Durerea nu ia lăsat indiferenţi. Dovadă a fost coloana nemărginită de coroane ce s-a perindat înaintea catafalcului, după cum era de aşteptat; în cazul de faţă, o camionetă. La fel era de aşteptat, ca pentru aportul adus ţării, să fie petrecut cu pompozitate specifică militară: garda de onoare şi tradiţionalul salut de adio. Dar nu a fost aşa să fie. Mai e Republica Moldova sub presingul cizmei indiferenţei a organelor de vîrf a ei. De altfel, lucru uşor de urmărit ce ca un fir roşu trece dea lungul carierei bat-o norocul să o bată de formaţie Noroc. Norocului doar ia fost interzis, asta înainte de a fi oficial desfiinţat prin decret al maşinăriei de dezinformare a kgb-ului, de a concerta în toate oraşele Ucrainei de Vest, centre de regiuni: Lvov, Ivano-Francovsc, Ternopol, etc. Dă, dacă aicea locuesc, fie dispersat români. Apoi, dacă luăm astălaltă parte de graniţă a noastră, estică; în partea aceasta de Ucraină, nu aveau dreptul de a călca piciorul lor în oraşul Odesa, de altfel, grăitor fapt, centrul districtului militar cu acelaşi nume la care se subordona militar, inclusiv, tot arealul RSS Moldoveneşti. Refugiindu-se în scop de a prolifera profesional în Rusia, oraşul Celiabinsc.Unde de altfel aveau doar vizele lor de reşedinţă. Şi atît. În rest viaţa unui artist de o aşa mare talie ca alde Lidia Botezatu şi Mihai Dolgan era mereu în peregrinări. Trebuiau să aducă mesajul lor publicului larg, fie, inclusiv, prinCîntă un artist.
Norocul, dacă vreţi aşa, face parte intrisecă din patrimoniul cultural al românilor noştri de pretitindenea. Cîntecele sale le dădea aripi, şi în sinea sa fiecare era mîndru că Norocul e al noştru, indifrent că se socot români, moldoveni, vlahi, cît şi aromâni, istroromani sau megleoromâni. Ăsta-i o părticică din sufletul naţiunii noastre române, bineînţeles, un mic generator al etnopsihologiei românilor. Ceia ce pe adevăratelea îi îngrozea pe manipulatorii, cît şi creatorii de peste noapte a aşa categorii de om social ca “Homus soveticus”; sau acelor naţionalişti-şovini ucraineni din conducerea URSS, unul din ei cum a fost Nichita Hruşciov, ce vedeau, şi din păcate în continuare mai văd, propăduirea poporului ucrainean prin spoirea a tuturor naţionalităţilor de pe teritoriul Ucrainei într-un singur cazan etnic. Oare ?
Cît eram mic eram pur şi simplu vrăjit de melodioasa «Primăvară-primăvară». Nu am fost la nici un concert, că nu aveam de unde. Asdolescent fiind, «pe aripile vîntului» mă simţeam sub acordurile de neuitat al Norocului renăscut, dar sub denumirea de Contemporan. De altfel, adicălea cît de primitori au fost ruşii de la Celiabinsc, dar nici nu au vrut ca să audă de vechea denumire, Noroc. Asta era o adevărată panacee a lumii de la iluzionata societate sovetică.
Despre ei au mişunat pe adevăratelea legende, unele mai interesante ca altele. Dar oare de ce ? La cheremul cui asta era ?

Fiind copil, curios nevoie mare, care orbeşte credeam în dreptatea celui mai fericit stat din lume, Carul Mare sau Carul Ciobanului, dă, după denumirea constelaţiei respective, pardon Ursa Mare, deci URSS, nedumerit am întrebat de tăticul meu drag, cum de nu mai e formaţia care promova cîntecul «Primăvară-primăvară» ? La care dînsul pe loc, băgaţi de seamă, îmi povesti ceva neverosimil de crezut pentru ziua de astăzi, dă, secţia de dezinformare a kgb-ului e la mijloc implicată, poate să se supere de la asta Vladimir Putin, sau nu; dar mai contează ? nici atîtica cît îi negru sub unghie nu-mi pasă de părerea dînsului, cînd îi vorba de interesele noastre naţionale, şi nici de cum nu de ambiţiile personale ale lui, căci nici de cum radiobaba a difuzat o informaţie adicălea de jos pălăria ! aşa că taică-meu îmi dădu, mă rog, o lecţie de etică, dacă aşa doriţi, cică şi-au ieşit din băieri respectivii. Atît de încrezuţi în sine erau, adicălea de parcă privatizaseră Dumnezeu ştie prin ce metodă nava transatlantică Titanic, că tocmai şi-au permis de a-şi schimba autenticitatea, modificînd programa spectacolului. Vă închipuiţi, oameni buni ? să le cînte ruşilormoldoveneşte, cum era pe atunci, Oare ? cîntece nebunatice, cu fel de fel de înjurături la adresa spectatorilor din sală ? Ei, ce respect aveau ei faţă de multstimatul public ? Dar ruşii, dacă nici o boabă româneşte nu ştieau, vertiginos încontinuu aplaudau. Ei, ei ! cum de ? Iată că numai adicălea ia salvat un colac de salvare, care adicălea era prezent în sală, unic moldovan între toţi ruşii prezenţi la spectacol, ca să vezi.
Noi în Extremul Orient, căci în Habarovsc adicălea avuse loc ultimul lor concert, avem sate moldoveneşti, ce-i drept dispersate, şi respectivul să fi fost numai el, singur cuc ? Nu se poate. Adică numai el pricepea ce se cîntă ? Dă, dacă iera în grad de căpitan. Lui totul i se putea, pînă şi să «stucească» pe adoraţii unui imperiu, atît de mare, ca URSS. Neruşinatul de el, cum de nu ia fost ruşine ? mă miră tocmai.
«Căpul» imediat a scris un raport. Unde negru pe alb se specifica, abaterea de la morala sovetică a formaţiei Noroc. Şi ca urmare formaţia pentru totdeauna a fost desfinţată, dar ca astfel încît membrii ei să nu mai conlucreze nici cînd împreună. Stigoi să fie – asta ucrainenii doreau.
(va urma)
P.S. Îmi pare rău de munca depusă, căci era pe sfîrşite textul dat, dar neînţelegerea cu lucrătoarea internetului, care mă asigură, odată ce timpul nocturn mi-a expirat, ca la restartarea matinală ce conform graficului trebuia să aibă loc peste o oră de vreme, îmi va salva informaţia. Dar nu a fost aşa să fie . Tipa nu s-a ţinut de cuvînt. Aici la Chişinău, pentru mine unele lucruri se petrec anapoda, de parcă m-aşi afla în centru de judeţ, de baştină, Bălţi. De altfel cred că nu chiar pînă la refuz rusificat. Dar nici nu are de unde. Ar fi vrut ruşii asta.)

Vitalie Drăgan