Of, cât de tare am fost prostiţi în copilărie, atunci când, după o poveste cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene, ni se spunea “au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. Poate Făt Frumos, pentru că Ileana Cosânzeana nu poate fi fericită. E femeie! Noi, bărbaţii, suntem mult mai simpli în căutarea şi trăirea fericirii. Am găsit-o, am aflat-o şi ne-am bucurat. Ah, da, până la adânci bătrâneţe. Explicabil, din moment ce avem nevoie de puţine lucruri pentru fericire: o masă gustoasă, un pat cald, un zâmbet larg, puţin timp liber pentru hobby-urile noastre. Nu strică nici un bănuţ colea - să ajungă pentru o maşinuţă. Desigur, se presupune că bărbatul fericit are deja un acoperiş de-asupra capului.

 

Femeia, fie ea Ileana Cosânzeana, fie Alba ca Zăpada nu poate fi fericită. Chit că are masă, casă, iubit, bani, frumuseţe, maşină, sănătate - nu este fericită şi pace. Vă şochez cu asemenea afirmaţii? Să vin cu explicaţii atunci. Am văzut recent filmul “Sex And The City”. O porcărie. Au stricat bunătatea de serial. Căci nu vă ascund, eram olecuţă fan. Îmi plăcea să le urmăresc pe cele patru femei ce aveau de toate, mai puţin fericire. Şi tot vorbeau, şi tot căutau fericirea, până s-a terminat serialul. Iar serialul l-am văzut până la final, filmul - nu. Cum am zis, o porcărie. Tot recent am citit o carte bună, v-o recomand: “Mă numesc Roşu”, de Orhan Pamuk. Este despre Istanbulul secolului 16. Este despre miniatură şi pictură, nu e vorba de fericire şi femei. Am introdus cartea în ecuaţie pentru că Pamuk a reuşit să creeze un caracter extrem de puternic: Şekure, o femeie frumoasă, nu chiar săracă, iubită şi… nefericită. Normal, ca toate femeile. Şi uite-aşa, în avalanşa aceasta de femei, am ajuns la o concluzie, care mi se pare destul de limpede: FEMEIA NU ESTE FERICITĂ PENTRU CĂ ESTE NESIGURĂ!

 

O fi existând şi excepţii, pe care, însă, le numim: bărbaţi în fustă. Să purcedem, ce caută femeia în braţele unui bărbat? Siguranţă. De ce se ascunde femeia în spatele lat şi musculos al bărbatului? Vrea siguranţă. De ce îi oferă bărbatul mâna la coborârea din autobuz? Ca femeia să păşească în siguranţă. Peste tot femeia caută SI-GU-RAN-ŢĂ. Aşa că, poate eşti fericită, numai că de unde ştii? Chiar eşti fericită? Dar daca nu eşti. Poate ceea ce numeşti tu fericire nu este decât o banală rutină?!

 

Îmi spunea o femeie, mama mea, săraca, a muncit toată viaţa ei, ne-a născut, ne-a crescut. A avut grijă şi de tata, un copil. Am întrebat-o: “Eşti fericită?” Spune: “da”. Păi asta-i fericire? Sigur a greşit. Închei citatul. Nu şi-a continuat gândul în prezenţa mea, dar trebuie să se fi întrebat: oare nu greşesc şi eu, frumoasa, stilata, fata de succes, cu iubit pătimaş şi atent? Dar dacă greşesc ca mama şi nu sunt fericită. Vă daţi seama, stimabililor? Capul femeilor merge un pic altfel.

 

Uite-aşa, în rezultat, doamnele, femeile, sexul slab şi frumos îşi creează tot felul de probleme. Cum de ce? Vor să fie nefericite. Numai aflând nefericirea şi trăind-o intens vor afla într-un final ce e fericirea. Buba este că uită repede. Revenind la stadiul de fericire, într-o anumită zi, se întreabă din nou: stai un pic, dar totuşi parcă nu sunt fericită… Şi dăi cu plânsul, dăi cu migrenele, dăi cu reproşurile, melancolia, nostalgia, părerea de rău. Ce să mai zic? Văduva aceea, Şekure, din “Mă numesc Roşu”, era îndrăgostită de Negru şi, deşi se temea de fiorosul frate al fostului soţ, parcă nu ar fi spus “nu” unei relaţii cu acela. De ce? Era nesigură de faptul că ar putea fi fericită cu bărbatul pe care credea că îl iubeşte (Sic!). Şi încă ceva. O chestie din “Sex And The City”. Una din fetele de acolo, tipa aristocrată - nu ţin minte cum se numeşte, era extrem de fericită. În sfârşit era gravidă, avea un soţ care o iubea, toate alea. Băi, şi s-a pus pe plâns. De ce? Dacă mi se întâmplă ceva? Oare este posibilă atâta fericire? Nu se poate să fiu atât de fericită. Sigur o să se întâmple ceva rău. N-am stat să văd filmul până la final. Dar simt eu că i s-a împlinit visul, iar răul până la urmă s-o fi produs…