Unicul argument „imbatabil” pe care îl aduc partizanii trecerii la regimul semiprezindeţial sunt rezultatele sondajelor opiniei publice în care respondenţii se pronunţă în majoritatea absolută pentru alegerea directă de către populaţie a şefului statului. Desigur, orice cetăţean se simte măgulit atunci i se cere să aleagă „mai marii” statului, indiferent dacă este vorba de deputaţii din parlament sau preşedinte de ţară. Mai mare mi-ar fi mirarea dacă majoritatea şi-ar refuza acest „drept”.

Este în logica umană de a accepta drepturi suplimentare, chiar dacă acestea sunt inutile.

În perioada „perestroicii”, procesul de „democratizare” ajungea uneori la situaţii absurde: s-a propus alegerea directorul întreprinderii de către muncitori. Desigur, iniţiativa a fost primită cu braţele deschise de colectivele de muncitori, practică s-a dovedit în scurt timp a fi una falimentară pentru managementul întreprinderilor. Este în firea omului să-şi dorească patroni mai puţini exigenţi, iar dacă aceste dorinţe se realizează, întreprinderea va fi ameninţată de anarhie.

Desigur, nu ne putem aştepta la o situaţie în care omul ar respinge dreptul său de a alege, dacă acesta i se propune.

În cazul în care mâine în sondaje cetăţeanul ar fi întrebat dacă este de acord ca prim-ministrul, miniştrii, preşedintele Academiei de Ştiinţă, mitropolitul etc. să fie aleşi prin votul direct al populaţiei, cetăţeanul ar răspunde pozitiv, fără a se gândi prea mult la utilitatea sau raţionalitatea sistemului pentru care pledează.

Problemele de raţionalitate sau utilitate a unui sistem politic sau altul reprezintă o problemă de autoorganizare a puterii politice, nu a cetăţeanului. Puterea are rolul de a realiza acel rost pentru care există, modalitatea (republică prezidenţială, semiprezidenţială, parlamentară etc.) în care acest rost este realizat în viaţă este deja problema puterii.

Directorii opiniei publice doresc cu orice preţ să creeze senzaţia că „vocea poporului” cere schimbarea regimului, în timp ce pentru toţi este clar că proiectul aparţine, de fapt, unui grup restrâns de politicieni.

Ce se va întâmpla în cazul în care republica semiprezidenţială se va dovedi falimentară, aşa cum a fost în perioada 1994-2000?

Desigur, liberalii se vor grăbi să găsească un răspuns justificator: „poporul a vrut, poporul a primit”.