Premierul RM i-a dat indicaţii ministrului Culturii să stabilească de comun acord cu familia poetului Grigore Vieru strada ce urmează să poarte numele celui din care basarabenii au făcut un cult. Nu voi invoca acum argumente pro- şi contra conferirii numelui poetului basarabean unei străzi sau alta, mai ales că, dacă ar fi voia mea, aş schimba onomastica multor străzi cu nume ciudate, străine, de personalităţi care n-au făcut nimic pentru Basarabia, unicul lor merit fiind doar servirea intereselor Imperiului în care am fost incluşi şi noi fără voia noastră. Deci, dacă ar fi voia mea, aş boteza străzile din Chişinău cu nume proprii de rezonanţă locală,de sorginte românească numai pentru a le face mai familiare şi mai adecvate specificului local. De exemplu, decât o stradă cu numele Serghei Lazo, Belinski, Cernâşevski şi alţii, mai bine Vasile Zamă, Ion Ciobanu, Maria Negură, Ghiţî Boambî, Ileana Doinescu şi încă multe alte nume de iluştri necunoscuţi. Doar există zeci şi sute de monumente ale Eroului necunoscut, de ce n-am avea şi străzi cu nume proprii de localnici, în cazul în care nu dispunem de suficiente personalităţi autenticeUnknown Object?

Deci, nu m-a şocat, surprins ori nedumerit ideea de a conferi numele lui Grigore Vieru unei străzi, ci ideea de a consulta şi familia acestuia pe o problemă ce depăşeşte cadrul privat. Adică să înţelegem că membrii familiei Vieru s-ar fi arătat deranjaţi dacă funcţionarii de la Guvern ar fi ales o stradă în detrimentul alteia, că străzile amplasate mai spre marginea oraşului nu sunt la fel de demne ca şi cele din centrul lui să poarte un nume de celebritate locală? Nu cred că persoanele cele mai indicate pentru un astfel de demers ar fi rudele celui al cărui nume urmează să îl poarte de acum încolo o stradă sau un edificiu. Mai înţelegeam dacă autorităţile ar fi scăpat un bloc de marmură de mare preţ în mâinile unui artist cu înclinaţii avangadiste, şi acesta ar fi stat în cumpănă dacă să-l înfăţişeze pe Poetul Neamului publicului larg îmbrăcat sau nud, în ipostaze un pic mai deşucheate pentru sensibilitatea maselor. Poate că atunci opinia apropiaţilor ar fi contat, cu toate că şi aici e vorba de interesul public, statuia fiind amplasată în spaţiul public, nu în cel privat. Îmi amintesc şi acum de o soră de-a lui Nicolae Sulac, extrem de nemulţumită de faptul că bustul fratelui ei nu are nimic în comun cu chipul acestuia când era în viaţă. Şi soţia lui Vieru s-a arătat un pic deranjată de bustul soţului ei defunct (mai ales de părul şi nasul soţului ei, în rest semănând leit cu el, după cum a mărturisit ea presei), declarându-le artiştilor la televizor că trebuie să-şi mai cizeleze lucrările. Dar când vine vorba de denumirea unei străzi – o problemă ce depăşeşte totuşi ambiţiile, orgoliile şi interesele unui clan, ale unei familii sau indivizi separaţi, indicaţia premierului îmi pare un pic deplasată.