Amintiri de pe culoarele unei universităţi
M-au pălit amintirile. Şi încă de acele nostalgice în cheia "puşca şi cureaua lată,/ce bărbat eram odată." Dacă m-ar întreba cineva de vreau înapoi la unii studenţiei i-aş răspunde categoric "NU", după care aş regreta răspunsul - poate foarte puţin da' l-aş regreta. Era frumos, poate prea frumos, în comparaţie cu ce m-am aşteptat eu să fie universitatea.
Totul a fost simplu chiar de la început - de la examenele de admitere (pe atunci se "dădeau" astfel de teste), atunci cînd am "luat" 10, la probele de creaţie. Anume acela a fost momentul în care am simţit că este simplu, chiar foarte simplu. Nu-mi mai stătea capul la media de 8,5 pe care trebuia s-o am ca să "rămîn" la buget. De fapt ce buget, că la ULIM bugetul însemna doar "fără bani" nu şi în clasicul sens al cuvîntului bursă sau alte facilităţi de acest fel.
Dar era bine, chiar foarte bine pentru un copil de profesori bugetari care au resimţit criza economică din '95-'99 extrem de bine. Unde mai pui că băieţii (aici includ şi fetele, noţiunea fiind mai mult o atitudine) erau din categoria "am venit la jurnalism pentru că vorbesc mult, şi acolode ăştia au nevoie". Un colectiv foarte comunicativ, în pofida caracterelor diferite. Un colectiv care avea să dezamăgească cumplit, mai tîrziu, dar care a jucat şi el un rolîn formarea celui pe care-l găsiţi, zi de zi, pe acest blog.
Veruţa Terentiev - vedetă de televizuină
(fraza aparţine colegului nostru Nicu Curcubet)
Trebuie să văzic că nu am simţit ce înseamnă să fii "boboc". Nici la capitolul atmosferă nici la capitolul atitudine a colegilor mai mari. Din ăştia "mai mari" acum foarte puţini mai fac jurnalism, în plinătatea cuvîntului. Prima care a spart gheaţa fiind Veruţa Terentiev care, a "spart televizuina", aşa cum îi spuneam noi. Acum este o divă autohtonă, atunci era doar Veruţa.
Cu Veruţa am avut un caz hazliu, zic eu, în 2006, atunci cînd ea activa deja la TV7 fiind, fără 5 minute, o mare vedetă. Anume în această calitate a venit la Sesiunea ştiinţifică anuală Simposia Studentium, un fel de "special guest", dacă ar fi să vorbim cu limbaj de cinema. Venită în rol de mare favorită la căştigarea Sesiunii, cu o lucrare ştiinţifică în domeniul "jurnalului tv" sau ceva de felul ăsta - a plecat acasă cu locul III, după "Criza pieţei fotbalistice a anilor '90, pe exemplul fotbalului italian" a supusului vostru prieten şi "Teoria memelor" a lui Viorel Roman. Pozele sunt de la acel eveniment sau, mai degrabă, de la anunţarea rezultatelor de după sesiune.
În afară de Vlad Burac şi Vitalie Cojocaru, nu-mi amintesc de cineva dintre colegii mai mari care ar activa, şi acum, în domeniul jurnalismului. Este foarte posibil să nu ştiu,dar aceasta este deja altă istorie.
Hackerii Viorel şi Roman
Un alt caz hazliu, de această dată întîmplat la orele de informatică (să faci pe tine de rîs, dacă ălea puteau fi numite ore de informatică). Aveam ore cu Vasile Gheorghiştean (că-i Gheorghiştean - asta la sigur, dar că era şi vasile - nu prea), un bătrînel care învăţase informatică pe vremurile cînd un calculator avea mărimeaunei camere. Deaoarece, la acel moment, împreună cu Viorel Roman, eram deja
paginatori cu "staj" de lucru în redacţii ca "Democraţia" sau "Curierul Vamal", ne descurcam fără probleme în ai explica profesorului ceea ce el nu cunoştea. Pentru asta am primit apelativele de Hackeri, de la el.
Dar faza cea mai comică s-a produs la una dintre "perechi" atunci cînd domnu' Gheorghiştean, într-un avînt de entuziasm, făcea apelul de rutină, pe care-l începea întotdeauna cu noi doi, cu toate că de departe nu eram primii pe liste. Atunci avea să zică fraza care a rămas înistoria facultăţii de jurnalism la ULIM: "Astăzi sunt prezenţi ambii hackeri? Şi Viorel, şi Roman?" aşa am ajuns să fim numiţi Viorel şi Roman, iar profu' aşa şi n-a înţeles de ce rîdeau ca apucaţii toţi din aulă.
(va urma)
Sursa
2010-01-16 18:30:00