Desculț prin rouă

mi-ai deschis vara atingerii oarbe
cu aripă de corb pe margine de înțeles
semne de foc în rîul minții mele agonizează roșu
semne de Dincolo
îmi deschid ochii grei din palme
și-aud copacii cum vorbesc prin somn
întind spre mine ramurile triste
cînd gura mea este o rană fără leac
și sîngerează veșnic cuvinte avortate-n plîns de mut

desculț prin nori spre umbra ultimului gînd
sunt o fantomă care tace
ca să nu sperie mîinile tremurînde
ce le întinde sufletul fiecărui lucru spre apus
spre răsărit din sînge închegat
spre noi
cînd iarăși cresc păduri pe-a noastră tîmplă
mă doare mintea și mă culc în lan de grîu
și îți dau maci în loc de rugăciune
și te urmez
desculț prin roua cunoașterii tăcute…
spre țara de dincolo de neguri

talpa de lut a unui gînd
strivește soarele cernit ce-a înghițit lumina
strivește ochii morți în care plouă trist strămoșii
și ne rămîn fîntînile cu cumpene
care se umplu iar cu sîngele tăcerii
caut prin nopți de august prinse-n părul lunii
liniștea cerului acoperit de corbi
aici, în stepa cu linii frînte care mor
în urletul de lup ce-mi este frate
sub muzica pelinului din sfere
cu buzele cusute de brațu-mi propriu schingiuit
te urmez
desculț prin roua cunoașterii tăcute
… spre gînd nebotezat
… spre libertate