Drumul de la atracţia interpersonală la dragoste este foarte lung

De foarte multe ori ne întrebăm dacă ceea ce simt este o simplă atracţie sau dragoste? Mai mult ca atât, majoritatea confundăm aceste două tipuri de emoţii. Dar ţin să specific de la început că, în viziunea mea, dragostea apare în timp, iar acele sentimente şi acei fiori care-ţi dau impresia de „dragoste la prima vedere” sunt, de fapt, semnele atracţiei interpersonale.

Ne-am uitat şi la filmul „The science of sex appeal”, care explică fenomenul atracţiei interpersonale dintr-o perspectivă biologică. Aş vrea să menţionez aici că, printre factorii enumeraţi în film, sunt de acord doar cu unul din el, şi anume: aspectul fizic. Ceilalţi factori enumeraţi de cercetători ar explica, cred, atracţia sexuală, nu despre ce vorbim noi aici – atracţia interpersonală. Or, aceasta din urmă se referă la o stare motivaţională: dorinţa de a interacţiona, de a avea relaţii cu o persoană anumită, nu neapărat şi explicit a face sex cu ea.

Chiar şi cei mai experimentaţi s-ar părea că pot confunda atracţia cu dragostea. Intenţionat mi-am ales acest titlu ca să mă autoconving că drumul de la atracţia interpersonală la dragoste este foarte lung. Fiindcă de la atracţie începe totul. Întâi o/ îl placi. Îţi plac ochii ei, mâinele, vocea, părul, felul cum păşeşte, cum se încruntă, cum zâmbeşte… Apoi ţi se face dor de toate astea, şi atunci începi să simţi. Se naşte dragostea, puţin din ea, cei drept… După ceva vreme începe se te doară absenţa ei. Şi faci totul să-i fii în preajmă. Dar tot nu ştii dacă e atracţie sau dragoste. Şi până la urmă, nici nu prea te interesează. Abia după prima atingere, după prima mângâiere, începi să vrei mai mult. Eventual, să descoperi acel trup care se modelează după trupul tău într-o îmbrăţişare, un sărut, încă unul.

Din punct de vedere psihosocial, s-a demonstrat că îndrăgostiţii se gândesc în mod constant la persoana iubită, doresc să petreacă cât mai mult timp cu ea şi adesea îi supraestimază calităţile. Dragostea înseamnă dorinţa de izolare cu persoana iubită şi excluderea altor prieteni. Ea este percepută ca o emoţie intensă, asupra căreia individul nu are control.

Drumul este lung, şi aici putem extrapola principiile din domeniul atracţiei interpersonale la dragoste? Ce este, de fapt, dragostea? Este ea calitativ diferită de atracţie? Pentru a desemna dragostea, folosim în limbajul comun o mulţime de termeni: iubire, pasiune, prietenie, atracţie sexuală, dragoste platonică, etc. Se pot stabili distincţii între aceste sentimente? Din pricina ambiguităţii terminologice, ca şi din pricina faptului că dragostea a fost privită întotdeauna ca ceva miraculos, căruia nu ne putem sustrage, pe care nu-l putem pătrunde raţional, acest fenomen n-a putut fi studiat în laborator decât cu mari dificultăţi.

Documentarul „Ştiinţa atracţiei sexuale” explorează aspectele genetice, hormonale şi neurologice ale atracţiei sexuale la om (văzul, mirosul, vocea, mişcarea, transpiraţia etc.). Totuşi, se pare că uită un lucru esenţial: omul nu este un animal, omul este înzestrat cu simţuri, raţiune şi gândire. Respectiv, punem în discuţie şi anumite sentimente care apar în momentul atracţiei interpersonale. Şi abordarea care se face în film, precum că „substanţele chimice produse de bărbaţi şi femei modifică nivelul de atracţie” mi se pare polarizată, excluzând aspectul social sau cel psihologic.

Revenind la studiile psihosociale, am putea aici să le dăm dreptate cercetătorilor fenomenului. Astfel, dacă privim din perspectivă cognitivistă s-ar părea că atracţia personală este determinată de câteva variabile importante, cum ar fi: atracţia fizică, proximitatea, familiaritatea, similaritatea şi transferul.

Ne place să avem prieteni şi, în general, în cercul nostru să fie doar persoane cu un aspect fizic frumos. Şi, deşi sunt studii în trecut care consideră faptul că frumuseţea fizică nu este chiar atât de importantă, studiile recente dovedesc contrariul (şi noi o ştim asta foarte bine). De ce este frumuseţea fizică atât de importantă? Un motiv este acela că reputaţia noastră şi respectul de sine sunt sporite când suntem văzuţi cu însoţitori atrăgători. Totuşi când vine vorba despre alegerea unui partener permanent, frumuseţea fizică cântăreşte mult mai puţin, cel puţin asta atestă studiile.
Cartea de psihosociologie mi-a explicat foarte clar şi un alt factor al atracţiei interpersonale, ceea ce n-am găsit în film – proximitatea. Cercetările arată că cel mai bun predictor care arată că doi indivizi sunt prieteni este proximitatea (aici intrând distanţa de la care vorbesc, etc, tot ce înseamnă proximitate fizică). De asemenea studiile indică faptul că sunt mult mai multe şanse ca doi oameni care locuiesc relativ aproape să ajungă să formeze un cuplu, decât doi care trăiesc unul într-un capăt al lumii iar celălat în cealaltă parte.

Deşi o veche zicală spune „constrastele se atrag”, studiile recente o contrazic. Pare-se că în mare parte cam toate cuplurile se aseamană nu numai din punct de vedere al caracteristicilor sociometrice (vârstă, rasă, religie, etc.), dar şi conform caracteristicilor psihologice (inteligenţă) şi caracteristicilor fizice (înălţime, culoarea ochilor etc.). Acest factor al atractivităţii interpersonale este numit de psihosociologi – similaritate.

Am spus de la bun început că drumul de la atracţia interpersonală la dragoste este lung. Ei bine, se pare că acest lucru ni-l demonstrează chiar psihosociologii Backman şi Secord (1981; 1974), care în urma cercetărilor efectuate au concluzionat că există câteva etape în dezvoltarea unei relaţii de iubire: *Etapa explorării, *Etapa tratativelor, *Etapa angajamentelor, *Etapa emergenţei aşteptărilor reciproce. Deşi viziunea şi abordarea iubirii în psihosociologie sunt diferite, cercetătorii au concluzionat că pe parcursul relaţiei au loc modificări comportamentale odată cu adâncirea şi aprofundarea acesteia.

Acum, sunt convins că nu există dragoste la prima vedere şi că drumul către dragoste şi iubirea deplină, este unul greu, dar mai ales lung… Când un copil învaţă să meargă, fiecare căzătură este un pas spre a învăţa să se ridice. Copilul nu începe să meargă de când s-a născut, el trebuie să treacă prin diferite etape pentru a învăţa să meargă; acelaşi lucru e valabil şi pentru iubire. Toate experienţele în cuplu sunt paşi pe calea dragostei. Nu poţi elimina aceste etape. Uneori suntem adevăraţi copii şi cum bine ştim, înainte de a putea alerga, copilul nu poate elimina anumite trepte ale învăţării, precum să se întindă pe jos, să meargă de-a buşelea, să stea în şezut, să se ridice, să cadă, să se ridice din nou… dar fiecare pas este un progres şi să nu uităm că paşii mici fac schimbările mari; chiar şi eşecurile noastre ne conduc spre reuşită cu condiţia să învăţăm din ele, sa luăm lecţia şi să continuăm a dezvolta relaţii şi a spera. Cel ce nu vrea să alerge, acela nu va cădea niciodată, cel ce vrea să iubească cu adevarat acela va cunoaşte adevărata dragoste. Motivul există, intenţia există, sinceritatea există pentru a realiza ţelul şi, desigur, căderile inerente sunt de asemenea acolo, dar drumul continuă….

Şi să nu uităm că un adevarat îndrăgostit niciodată nu se plânge. El iubeşte. Se simte cu adevarat bogat. Căci bogat este numai acel ce păstrează cu tărie în inima sa, dragostea pentru semeni. Atunci când devii un îndragostit, adevărata bătălie a început. Te lupţi cu tine însuţi, te reconstruieşti experimentând iubirea ca pe una din cele mai înalte şi profunde trăiri. Iubirea este una din cela mai mari valori ale omului, ea este cea care dă sens şi suprasens vieţii.