Şi eu îl susţin pe Pavel Turcu, … cu o mică întârziere, dar la modul serios

Astăzi m-am înscris şi eu în grupul de susţinători ai lui Pavel Turcu, indiscutabil, vedeta a preselecţiei naţionale a Eurovizionului din acest an. Pe site-ul de socializare facebook. Nu am făcut acest lucru întâmplător sau pe negândite şi nici din ironie sau în zeflemea. M-am înscris printre fanii lui Pavel Turcu, deoarece, după ce am ascultat piesa cu care s-a înscris în concurs, dar şi după ce l-am urmărit manifestându-şi capacităţile intelectuale pe mai multe site-uri care îl promovează intens, am constatat că Pavel Turcu este mai mult decât necesar pentru pseudocultura care ne sufocă de aproape două decenii.

Am să încerc să mă explic, deşi, sincer, îmi cam vine greu să dezvolt un subiect care merită şi trebuie tratat cu deosebită atenţie. Dar să le luăm pe rând.

De obicei, nu urmăresc preselecţiile naţionale ale Eurovizionului. Este un subiect care nu mă prea interesează. Deşi, de cele mai multe ori, urmăresc concursul în sine şi chiar trimit sms-uri pentru candidatul sau, mai bine zis, ţara care mi-i mai aproape de suflet. Desigur, trăiesc anumite emoţii şi pentru concurentul care reprezintă Republica Moldova şi mă întristez dacă piesa „noastră” nu atrage simpatiile publicului european.

Ca de obicei, şi de această dată, habar nu aveam cine s-a înscris la preselecţia din acest an şi nici în aceste momente n-aveam să mă interesez, dacă nu primeam de la un prieten un link cu piesa lui Pavel Turcu, „Imnul Eurovision”. Am ascultat primul cuplet şi începutul de refren şi mi-am zis, făcându-mi semnul crucii: „Doamne fereşte!!!”. Şocul nu a durat însă mult şi, pe la jumătatea celui de-al doilea cuplet, mi-am descreţit fruntea ca, ulterior, chiar să mă amuz copios. Constat abia acum că a fost pentru prima dată când nu m-am limitat doar să ascult piesa ci am început să caut pe internet mai multe detalii despre acest personaj. Şi… am descoperit că am rămas mult în urmă, că Pavel Turcu se bucura deja de o foarte mare vizibilitate şi chiar a ajuns deja la ipostaza care măguleşte cel mai mult vedetele – când este oprit, pe stradă sau la serviciu, pentru a acorda autografe. Şi, desigur, un grup mare de fani, printre care unii chiar destul de cunoscuţi care insistă, mai în glumă, mai în serios, să forţeze juriul desemnat pentru selectarea participanţilor, să-l aleagă anume pe Pavel Turcu din Ungheni să reprezinte Republica Moldova la Eurovizionul de la Oslo.

Recunosc, a durat o perioadă când am râs cu lacrimi, după care am încercat să mă concentrez şi să-mi formulez o viziune proprie vizavi de această situaţie. Întrebarea care mi-am adresat-o în primul rând a fost „cine sunt cei care îl susţin şi de ce o fac?”, iar a doua – „dacă mi s-ar cere, eu la care tabără aş adera?”. M-am gândit că dacă m-aş apuca să condamn vehement această iniţiativă naivă şi nevinovată (mă refer la dorinţa sinceră a lui Pavel Turcu de a „cuceri” Europa), aş arăta ridicol. De ce? Nu ştiu. Probabil, deoarece este simplu până la prostie să te apuci să filozofezi şi să cauţi argumente pentru a combate ceva ce nu necesită a fi combătut. Este clar. Să mă revolt şi să nu admit ca ţara mea să fie reprezentată, în faţa câtorva zeci de milioane de europeni, de o astfel de parodie? Cum să fac acest lucru fără a părea ridicol? Şi… de ce mi-a atras atenţia anume această piesă, când zeci şi sute de SUPER HITURI, de o prostie crasă, care au invadat tot spaţiul public şi care îmi perforează urechile oriunde m-aş afla în Chişinău, mă lase rece şi nici măcar nu reuşesc să le deosebesc una de alta?..

Şi aici mi-a venit ideea. Ba da, este bine că a apărut Pavel Turcu şi, la fel, este bine să treacă calificarea la preselecţia pentru concursul din acest an. De ce? Pentru că anume Pavel Turcu m-a făcut să mă opresc puţin asupra subiectului privind halul în care au ajuns aşa zişii iubitori de muzică şi discoteci care sunt mulţi, extrem de mulţi. Şi, bineînţeles, nivelul josnic la care au ajuns sau la care au fost create vedetele cochete care îmbată până la euforie tinerii începutului de mileniu III, îmbuibaţi până la refuz de torente şi de jocuri computerizate.

Şi dacă o fi să ajungă la Oslo, să ajungă, sunt sigur că există foarte mulţi în Europa care gândesc ca mine şi, de ce nu, chiar sunt gata să procedeze ca mine şi să îl susţină. Nu vreau să mă opresc asupra părerii mele personale, în general, faţă de concursul Eurovizion şi dacă acest concurs arhicunoscut promovează, cu adevărat, arta de a cânta şi culturile naţiunilor europene. Este un alt subiect la care, poate, am să mă opresc altă dată, dacă voi avea chef.

…Pavel Turcu reprezintă o palmă usturătoare plesnită peste obrazul producătorilor de kitsch, autohtoni şi nu numai. Iar eu aş vrea să mă uit la faţa lor (n-aş vrea să dau nume, deşi mă ustură palmele), atunci când se vor sforţa să ne explice de ce, din punct de vedere artistic, conceptual şi bla, bla, bla, piesa „Imnul Eurovision”, compusă şi interpretată de Pavel Turcu, nu poate fi acceptată să ne reprezinte la importantul concurs european.

Iar acum am să vă provoc puţin. Care dintre aceste versuri exprimă mai exact arta expresiei prin cântec a filozofiei vieţii, a admiraţiei faţă de un lucru anume, a emoţiilor pe care le trăieşte un artist şi… tot ce poate face un cântec răspândit în mulţime? Bineînţeles, comparaţia o faceţi cu piesa lui Pavel Turcu pe care vă invit să o ascultaţi (deja poate fi găsită foarte uşor pe internet) şi alta mult mai cunoscută, iubită şi chiar adorată de mulţi, piesă care a îngenuncheat Moldova, România şi o bună parte din Europa (fără supărare, Dan Bălan, e un simplu exerciţiu).

Alo, salut, sunt eu, un haiduc

Si te rog, iubirea mea, primeşte fericirea.

Alo, alo, sunt eu, Picasso

Ţi-am dat beep şi sunt voinic

Dar să ştii, nu-ţi cer nimic.

Vrei să pleci dar nu mă, nu mă iei

Nu mă, nu mă iei, nu mă, nu mă, nu mă iei

Chipul tău şi dragostea din tei

Mi-amintesc de ochii tăi.

Te sun să-ţi spun ce simt acum

Alo, iubirea mea sunt eu, fericirea.

Alo, alo, sunt iarăşi eu, Picasso

Ţi-am dat beep şi sunt voinic

Dar să ştii, nu-ţi cer nimic.

Toată lumea mâinile sus şi… … Din nou refrenul (de această dată de trei ori consecutiv). UUAAUU

Sursa
2010-01-13 17:43:37