Ai fost la vreo înmormântare ? Ţi-ai pus întrebarea de ce, atunci când mortul este trecut prin biserică (mă refer la biserica ortodoxă) preotul i-a pus pe frunte o fâşie de hârtie cu anumite semne pe ea, iar pe piept, (sau în buzunarul hainei celui mort) i s-a pus o hârtie îndoită în patru cu o cruce în ea? Mi-am pus şi eu această întrebare şi am fost uimit când am aflat ce înseamnă aceste lucruri…


   Vei fi mirat, cred eu, dar mortului i se dă paşaportul în rai. Îl poţi cumpăra tu din timp, sau ţi-l cumpără rudele după ce mori. Odată ce ai primit acest paşaport vei fi în rai ! Dar este oare chiar aşa? Nu ne aduce aminte aceasta despre indulgenţele vândute de biserica catolică cu câteva secole în urmă? Oare se poate cumpăra un paşaport care să îţi asigure intrarea în rai, să îţi asigure cetăţenie în cer? Biblia ne spune că mântuirea noastră NU O PUTEM CUMPĂRA PE BANI!

Efeseni  2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţa. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
Mântuirea, sau salvarea, este paşaportul tău în rai! Şi acest paşaport nu îl primeşti prin fapte, nici nu îl poţi cumpăra prin bani, este darul lui Dumnezeu. Şi care este acest dar?
Ioan 3.16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!
Darul lui Dumnezeu este Isus Hristos, care a murit în locul tău, şi al meu. Căci fiecare din noi meritam moartea pentru păcatele noastre.  Dar Hristos a murit în locul nostru şi ne oferă mântuirea, salvarea de moartea veşnică (iadul), prin dar. Dacă crezi în Isus Hristos şi te pocăieşti de păcatele tale, primeşti acest dar a lui Dumnezeu, dacă nu, îl respingi.  Nu te lăsa amăgit şi cercetează lucrurile. Nu face nimic orbeşte. Caută să înţelegi de ce faci ceea ce faci. Caută să ai cu adevărat “paşaportul în rai”. Nu-l poţi cumpăra pe bani, şi nu-l poţi câştiga prin fapte. Îl poţi primi doar prin credinţă. Posted in Religie, Tradiţia, Viaţă după Moarte