Povestea armenașului Florescu, o istorie mai mică a României postbelice

Dumnealor ciobanii, de-a lungul și de-a latul lumii și Istoriei, au jucat diverse roluri: ba de precursori anonimi ai marilor geografi și exploratori – în căutarea neobosită a locurilor cu verdeață, propice păscutului; ba au fost rivali, dușmănindu-se și ucigându-se între ei pentru frumusețea turmelor (primele conflicte de amploare ale omenirii au avut loc pentru o oaie, nu pentru o oarecare Elena din Troia); ba întemeietori de țară și de nemuritoare dinastii monarhice, iar, mai înspre zilele noastre – patroni un pic cam neciopliți și cam ”războinici” ai unor epuizate cluburi de fotbal. Legendele pastorale ”ascund”, de obicei, o importantă dimensiune tragică, nu sunt de notorietate prea multe povești hazlii sau relaxante cu ciobani…

Noroc cu baciul yemenit (unii ne încredințează că a fost etiopian, ceea ce ne mută cu tot cu legendă în Africa…), de fapt, noroc cu caprele lui, care au încercat cele dintâi, pe propria blană, proprietățile vitalizante ale cafelei, îndepărtând ghinionul tragic care însoțea peste tot păstorii. Păscându-și respectivul baci cornutele printre arbuștii (necunoscuți la acea dată) care produceau miraculoasele boabe, nu mult timp i-a fost necesar până să remarce cum caprele lui țopăiau mai energic și aveau un apetit considerabil mai mare decât suratele lor, aparținând altor păstori din vecinătate. Nu se ştie cu limpezime dacă, la muls, țâțele lor slobozeau în vadră și cappuccino. Dar aproape cert este că prima cafea din lume a fost, apoi, fiartă la o mănăstire din apropiere.

În 8 mai 1944, când, în timpul unui bombardament anglo-american, a văzut lumina zilei dl Gheorghe Florescu, autorul Confesiunilor unui cafegiu, România dădea primele semne de anevoioasă dezmeticire dintr-o conflagrație purtată, spun unii, împotriva dușmanului nepotrivit (se ignoră, însă, că URSS, prietenă sau inamică, era departe de a fi un vecin de nădejde). Bucureștean, născut în Bisercia Sf. Treime din cartierul Dudești (actualmente, blocuri, fabrici și uzine), având parte de o tinerețe în timpul căreia perioadele de depresiune financiară și compensațiile ulterioare s-au îmbinat într-un mod suficient de armonios, nu se poate afirma că Ghe. Florescu și familia nu s-ar fi bucurat de iubirea și ocrotirea sfinților. Dacă nu a celor creștini, atunci măcar a zeului Mercur – protectorul negoțului.