am auzit că oamenii îşi fac haine din soarele de dimineaţă
şi îmi trimit şi mie o mânecă din când în când
să o am de cald
bradul sub care stăteam vara când păsările erau mai înalte
a mai crescut cu un dor,
iar parcul unde-mi învăţam fetiţa să pună paşii unul lângă altul
în timp ce memoram aleile ca pe un prim alfabet
am auzit că mă strigă uneori
ca o săgeată
am auzit că ninge pe acasă,
alb şi des
străzile s-au îmbrăcat în paşi de oameni şi amintiri,
iar eu mă dezbrac în mine de un dor greu
cât o lacrimă
mi-e dor de Focşani...
mi-e dor de acasă...
