Să alegem între gazele naturale ruseşti şi demnitatea noastră

Concernul rus „Gazprom” a majorat, de la 1 ianuarie, cu 20%, preţul gazelor naturale pentru Republica Moldova. Unii analişti cred că această scumpire substanţială are legătură cu venirea la putere a liberal-democraţilor neagreaţi de Moscova. Premierul moldovean Vlad Filat a declarat că preferă ca Chişinăul să plătească pentru gazele ruseşti conform preţului mediu european, decât să fie şantajat în permanenţă de Rusia. Anul nou a venit în Republica Moldova cu un val de scumpiri. Accizele la benzină şi motorină au crescut cu 50%. Aceasta a condus la majorarea preţului la produsele petroliere pentru consumatorii finali cu 7%, urmând ca preţul să fie ajustat periodic. Taxele vamale la importul maşinilor de lux vor fi de două ori mai mari faţă de anul trecut, iar accizele la parfumuri, bijuterii şi produsele cosmetice vor creşte de trei ori. Cota accizelor la bere a crescut în Republica Moldova cu 25 la sută, iar premierul Vlad Filat a anunţat că băutorii de vodcă vor trebui să plătească, de acum încolo, minimum 4 euro pentru un litru. Tot cam atât vor trebui să plătească sub formă de amendă şi cei care vor călători în troleibuz sau autobuz fără bilet. Autorităţile de la Chişinău susţin că majorările au fost operate pentru acoperirea deficitului bugetar.

Aceste scumpiri sunt, însă, incomparabil mai mici faţă de cele care vor deriva din majorarea preţului de vânzare a gazelor naturale de către Gazprom. De la 1 ianuarie, concernul rus a stabilit pentru Republica Moldova preţul de 233 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaze naturale consumate. Aceasta înseamnă că moldovenii vor plăti cu 40 de dolari mai mult pentru o mie de metri cubi de gaze naturale importate din Rusia. Creşterea este de 20 la sută. Ministrul moldovean al Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că Guvernul va aplica anumite măsuri compensatorii menite să amortizeze impactul scumpirii gazelor, dar a precizat că aceste măsuri vizează doar familiile sărace:
„Această majorare – de la 192 dolari mia de metri cubi în trimestrul patru 2009 – la 233 de dolari… vă daţi seama…. sunt 40 de dolari la mia de metri cubi, este o creştere destul de sensibilă, este un factor extern pe care noi, din păcate, nu-l putem gestiona. Suntem preocupaţi de elaborarea anumitor acţiuni pe intern care ar veni cel puţin să diminueze impactul acestor majorări, care sunt, apropo, inevitabile. Încercăm, pentru categoriile defavorizate, acum facem estimări şi căutăm instrumentariul necesar, pentru a diminua efectul acestor majorări”.
Majorarea tarifelor la gazele naturale nu înseamnă, însă, doar creşterea preţului în factura pentru consumul de gaze. Toate centralele termo-electrice din Republica Moldova funcţionează pe baza gazelor naturale, iar majorarea tarifelor la gaze va conduce, inevitabil, la scumpirea energiei electrice şi a căldurii furnizate de aceste centrale. Preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, Veaceslav Ioniţă, a declarat că povara scumpirii gazelor va fi pusă pe seama centralelor termo-electrice, iar impactul aspra populaţiei să fie diminuat din contul supra-profitului acumulat în anii precedenţi de SA „Moldova-Gaz”
„Cred că cea mai mare povară va cădea peste agenţii economici, de aceea risc să presupun că tariful pentru populaţie nu se va modifica sau se va majora foarte puţin. Să nu uităm că tariful actual a fost calculat reieşind din cursul valutar de 12,2 lei pentru 1 dolar, iar datorită acestui fapt SA „Moldova-Gaz” a înregistrat supraprofituri de peste 600 milioane lei anual”.
Reamintim în acest context că „Gazprom” deţine pachetul majoritar de acţiuni al companiei „Moldova-Gaz”.
Din 2008, tarifele la gazele naturale livrate Republicii Moldova de către „Gazprom” sunt revizuite odată la trei luni. Premierul Vlad Filat a menţionat că o nouă majorare a preţului la gazele naturale peste trei luni nu este exclusă. El a precizat, în cadrul unei emisiuni televizate, că preferă ca Chişinăul să plătească pentru gazele ruseşti conform preţului mediu european, decât să fie şantajat în permanenţă, politic, de Rusia.
Tariful de 233 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaze naturale fixat acum de “Gazprom” pentru Moldova este cu o cincime mai mic decât cel aplicat Ucrainei. Mai favorizată rămâne şi anul acesta Belarus care plăteşte 170 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaze naturale ruseşti.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău


Sursa
2010-01-10 12:26:14



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine