Respirăm politică și ne bucurăm de asta
Mă număr printre oamenii care zi de zi, dimineață de dimineață, seară de seară, mă pomenesc cu ochii ațintiți asupra ecranului în disperata goană după noutăți și informație brută. Am renunțat de ceva vreme să urmăresc comentariile analiștilor din domeniul politicului, cu rare excepții. Poate că încep să resimt din ce în ce mai mult nevoia de a mă interesa mai mult de fapte, decât de oameni.Interesul nostru față de politic vine de cele mai multe ori pe fundalul curiozității, dar și a nevoii de repere și idoli. Românii au avut întotdeauna nevoi de acest fel. Probabil că și alte popoare resimt aceste nevoi, dar nu mă pot referi la ele, dat fiind că am avut parte doar de experiența românească, român fiind și locuind doar în spațiul românesc. Tind să cred că fenomenul la care m-am referit reprezintă o normalitate, având în vedere că democrația presupune reprezentativitate pentru popor, acel popor fiind în drept să-și urmărească aleșii. Pe de altă parte, cei din urmă se văd preocupați cu activități apte să-i prezinte în fața publicului în cel mai pozitiv mod cu putință, pentru ca la următorul mandat să culeagă din nou un număr cât mai mare de voturi.
În prezent, întâlnirile față-n-față dintre cetățeni și politicieni sunt aproape imposibile, inclusiv din cauza agendei foarte încărcate a acestora, fapt care duce la anumite clivaje în interacțiunea dintre cele două categorii majore de cetățeni – cei care conduc și cei care sunt conduși. De cele mai multe ori, uităm că politicienii, dincolo de rolul lor de reprezentanți ai poporului și a voinței acestora, îndeplinesc și rolul de simboluri, sau de conglomerate de sensuri mult mai complexe decât poate să ne pară la prima vedere. Simbolurile pot fi atacate, sau chiar ”terfelite”, de-a dreptul iar armele predilecte pe care le folosesc oponenții (fie alți politicieni, fie comentatori, fie unele ONG-uri) se bazează pe speculații, deturnări de sens, dar și pe minciuni, ca ultimă soluție.
Obișnuiți fiind cu acestea, probabil că observăm mai greu curentele de opinie, purtătoare de mesaj, abordându-le ca pe ceva firesc și deseori banal. Am remarcat că în momentul în care oamenii sunt supuși periodic unor mesaje de un anumit gen, aceștia capătă un soi de imunitate, uneori aceasta ducând la dependență. Ei devin ”obișnuiți”.
Ne place să-i urmărim, să vedem ce fac, cine pe cine a mai înjurat (vezi cazul recent în care comunistul Voronin l-a înjurat în ruseasca lui împrumutată pe unul dintre liderii AIE) – toate acestea nedepășind registrul emoțional al unei veritabile telenovele. De data aceasta, însă, tensiunea capătă de multe ori proporții grotești, or politica presupune o miză reală, ântr-o viață reală. Anume acest fapt vine să îndeplinească rolul de catalizator al emoțiilor spectatorilor. Chiar dacă de cele mai multe ori cetățeanul adoptă, cel puțin la nivel declarativ, poziția de om serios, ne-interesat de viața politică, acesta se poartă aproape mereu ca cineva care se implică pentru ultima dată, spunându-și parcă: ”Mă exprim doar de data asta, apoi îi dau pe toți naibii, definitv!” Prezența acestei dualități ne indică una dintre trăsăturile cele mai interesante ale cetășeanului moldav. La fel cum Ilie Moromete avea grijă ca ai lui consăteni să aibă un loc în care să dezbată politicul, trasând principalele direcții de gândire și evaluare din comunitatea lor, la fel face acum aproape fiecare dintre noi, cei care urmărim evenimentele publice, fie din interior, fie prin lentilele mass-mediei.
Aportul vieții politice ca spectacol în lista noastră de priorități este unul covârșitor. Cu toate acestea, românii moldoveni din RM sunt blamati pentru neimplicarea lor in viata politica si pentru apatia de care dau dovada în acest sens. Cred, totuși, că de vină pentru asemenea păreri este mai curând slaba cultură politică, stimulată de sus în jos pe parcursul a multe zeci de ani. Sunt aproape sigur că, în măsura posibilităților, vom deveni mai conștienți și mai pragmatici în a diseca, iar apoi disemina informațiile care ni se livrează.
În legătură cu acest lucru, este greu de trecut cu vederea interesul nostru față de modul în care ne este prezentat mesajul (the way they deliver it, pe ”americănește” zis). Avem tendința de a analiza tonul purtătorului de mesaj, mimica, limbajul trupului său, gesturile și nu în ultimul rând, hainele sale. Din păcate însă, avem asemenea preocupări mai curând de dragul deținerii bagajului minim de informații când este nevoie de a comenta superficial actorii politici, dar și pentru a ne plânge de situația în care ne aflăm. În mod firesc, efortul pe care îl depunem pentru a face acest lucru est incomparabil mai mic decât cel pe care l-am depune dacă am dori să înțelegem rațiunea, sursa, motivele și obiectivele discursului politic. Consider că pierderea din vedere a faptului că ceea ce rostesc actorii publici din sfera politică nu reprezintă decât o condensare a unor activități, principii și valori pe baza cărora ei acționează sau vor acționa, poate duce la o înțelegere greșită a rostului unui politician, pe lângă cel de a conduce, utilizând prin aceasta puterea și resursele care i-au fost încredințate.
Tentația de a ne avânta în judecăți de valoare și aprecieri superficiale este foarte mare. De cealaltă parte, remarcăm individu care contemplează, încercând să se abțină de la comentarii publice și acționând mai curând în locurile unde consideră că există lacune. El țintește să le completeze și nimic mai mult. El nu dorește să se impună. Între aceste două tipuri de manifestare oscilează mereu un tânăr din generația mea.
În timp, fiecare dintre noi ne vom găsi nișa pe care să acționăm, curentul la care să aderăm sau echipa în cadrul căreia să lucrăm. Ceea ce va rămâne neschimbat, cred eu, va fi interesul nostru pentru lumea din jur și intrigile ei, iar odată cu acest interes, influența politicului va fi cu atât mai mare.
Sursa: Blogul lui Tudor Cojocaru
Sursa
2010-01-08 10:33:40