Morala măgarului

Trăia odată un ţăran care avea un măgar. Într-o zi nefericită ăsta ia şi cade într-o fântână veche. Zbieră de spaimă, apoi începu să strige după ajutor. Ţăranul veni într-o fugă, evaluă situaţia, încreţi fruntea, puse chepca pe-o ureche şi crăcănă mâinile prin părţi a neputinţă: “Cum, dracu, să-l scot din groapă?” Apoi zăbovise un timp în judecata lui de ţăran: Aşăă, zise îndoind un deget, măgarul e bătrân. N-are multe zile. Până la Paşti zdohneşte precis. Tot aveam de gând să cumpăr unul mai tânăr. Pe urmă, îndoi al doilea deget, şi fântâna e veche, nu mai izvorăşte demult, tot vroiam s-o acopăr şi să sap una nouă. De ce să n-o fac acum? Acopăr fântâna, îngrop măgarul, ca să nu pută a mortăciune.

Dar nu singur. Ca să termine treaba mai repede invită câţiva cumetri din sat. Ăştia s-au apucat frumos să arunce cu lopeţile pământ peste măgar. Când a ajuns şi la mintea măgarului ce soartă îl aştepta, rupse din piept un urlet înfiorător spre bucăţica de cer ce se zărea din groapă. Un urlet de deznădejde. Ultimul.

Ultimul? Da. De se mirară şi cumetrii. Iar după încă nişte lopeţi de pământ, ţăranul se hotărâse totuşi să vadă de ce măgarul tăcea chitic în groapă.

Ceea ce a văzut, l-a mişcat nespus. Fiecare lopată de pământ aruncată pe spatele măgarului era scuturată şi bătătorită cu copitele. Foarte repede ăsta ajunse la o movilă destul de înaltă că să-i permită să sară din groapă. Şi a ieşit!

În viaţă o să ai parte de multă murdărie. De fiecare dată când va cădea peste tine noroi/pământ, scutură-te, calcă-l şi ridică-te. Numai aşa vei izbuti să ieşi din groapă.

Notă: Povestea nu-mi aparţine. Doar traducerea şi adaptatea. A fost găsită pe un forum rusesc. Fără sursa menţionată.