Ce-i datorez eu lui Hristos

Exista in ritualul iudaic o rugaciune alcatuita dintr-un sirag de multumiri aduse lui Dumnezeu pentru toate binefacerile harazite poporului Sau, Israel. Ca refren ori stih intercalat dupa fiecare dar pomenit figureaza vorbele “dai lanu”, ce se talmacesc “de ajuns noua”. De n-ar fi decat ca Domnul ne-a scos din pamantul Egiptului, destul ar fi pentru a-L binecuvanta si a-I aduce slava. De n-ar fi facut decat ca a prefacut marea in uscat, destul e spre a-L blagoslovi si a nu inceta sa-I multumim. De n-ar fi decat ca ne-a hranit in pustie…..Si asa mai departe. Fiecare fapta a divinitatii, fiecare minune ajunge spre a starni recunostinta norodului si a-i provoca exclamatia : “dai lanu !”.

Tot astfel, gandesc,orice evreu trecut prin sfanta Taina a Botezului, caruia Domnul i S-a revelat si care acum, se numara printre “iudeii care au crezut in El” poate de asemenea striga : “de ajuns facut-ai, Hristoase Dumnezeule pentru mine !”.

Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii,iti multumesc din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata vartutea mea. Doar atat de ai fi facut dupa ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie si cu dreptate este sa strig cu lacrimi :”dai li !”.

Pentru a-mi fi dat putinta sa-mi cunosc propria pacatosenie, nimicnicie si ticalosie, Iti aduc laude si multumiri, si de s-ar margini doar la atata darul facut mie, tot prea destul e ca sa repet :”dai li !”.

Pentru a-mi fi ingaduit sa Te pot ruga, sa Te iubesc si sa ma inchin Tie- de ajuns, prea de ajuns ca sa binecuvantez Sfant Numele tau.

Pentru a fi sadit in mine nadejdea iertarii si a fi inceput sa intrezaresc putinta mantuirii -fii, Doamne, preamarit !

Pentru a-mi fi dat indrazneala sa concep stabilirea unor relatii de tip eu-tu cu Tine, Domnul si Dumnezeul meu, ma minunez si, nepricepandu-ma a spune altceva, strig :”dai li !”.

Si tot asa, fiindca de acum ma pot inchipui printre acei carora le-ai grait :”Daca veti ramane cu cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Mei. Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ioan 8, 31-32)

Recunoscator peste orice posibilitate de exprimare in slabele si banalele noastre vorbe omenesti iti sunt, Hristoase al meu, si pentru a fi dobandit calitatea de “prieten” al Tau, pentru a fi fost, altfel spus, inobilat, caftanit prin credinta si apa Botezului si focul Duhului Sfant.

Pentru a fi iesit din tristete, mohoreala, jale, descumpanire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznadejde si a ma fi apropiat de starea fericirii.

Si fiindca, indeosebi, m-ai socotit in masura a intelege si a fi cu desavarsire convins ca Tu esti Adevarul, Calea si Viata.

De nu-mi va fi dat a ma mantui, si inca aceasta absoluta convingere imi este cu totul suficienta spre a cunoaste linistea si a gusta neingrijorarea.

Mi-ai daruit, Doamne, in nespusa Ta marinimie, sa aflu tot adevarul -atroce- despre mine insumi; m-ai slobozit din robia pacatului, care slujitor mai ferecat decat mine nu cred sa fi avut.

Mai mult decat atat (caci nu daruiesti niciodata putin, cu parcimonie, dupa dreptate, ci numai clatinat si indesat, har peste har, nu imparti bacsisuri, ci poftesti la cina imparateasca) : datorita bunatatii si milostivirii Tale mi-am putut insusi spusa lui Dostoievski : de mi s-ar dovedi in modul cel mai indubitabil, ca adevarul e altul, pe patul de moarte fiind, ca nu Hristos este adevarul, ca adevarul e altul- daca demonstratia ar fi incantabila si covarsitoare- n-as sta nici o clipa la indoiala : as alege sa raman cu Hristos, nu cu adevarul.

Dai li !

Din rob, si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.

Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinlauntrul meu;

mi-a aratat ca nu sunt definitiv si iremediabil pierdut;

m-a scos din cloaca, ingustime si bezna;

mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoare (si mangaietoarea) fraza : “Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti”

si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci- dimpotriva- sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El- cu dragoste si bucurie- adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae- confundarea lui cu Sine,ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii).

Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila univarsala lege a paradoxului,inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta a recunoasterii propriei culpabilitati.

Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump Sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare- “faptele bune si frumoase” ale atat de hulitei morale practice- sunt singurele creatoare de pace si multumire.

Il chemi pe Hristos la telefon ? ironiza Andre Gide. Nici nu e nevoie de o chemare, e mereu prezent, gata sa intre pe usa (deschisa) a inimii si capabil numai de actele caracteristice nobletei launtrice, pe care si noua ni le propune, propovaduindu-ne ca ne sunt mereu accesibile : discretia, iertarea, uitarea, degajarea dintre meschinarii si maruntisuri, alungarea tinerii de minte a raului, sila de razbunare, ura, susceptibilitatea, irascibilitatea, tafna si multe alte stupiditati a caror jalnica inferioritate si acuta nocivitate ne-a destainuit-o o data pentru totdeauna si ne-o dezvalui de fiecare data mai dureros.

In cele din urma m-am putut convinge ca libertatea se cucereste numai prin omorarea pacatului si m-am trezit in stare sa descifrez formula “fac ce vreau” : ea nu inseamna ca dau ascultare neconditionata viscerelor si tropismelor mele, pornirilor si instinctelor mele dobitocesti, constituindu-ma prizonier al egoismului, turpitudinilor si plagilor firii mele, ci supunandu-le pe acestea vointei, ratiunii si constiintei mele, partii bune (curatite) a eului meu, supra-eului meu. Fac ce vreau, credinciosul si smeritul ucenic al lui Hristos, iar ce nu i-ar placea demonului salasluid inlauntrul meu sau tarcolind in juru-mi sa fac in numele asa-zisei libertati instinctuale, in temeiul careia ma ispiteste spre a ma indemna sa ma dau rob lui si duhurilor celor rele.

Nefiind botezat in pruncie ci in deplina maturitate, am putut experimenta botezul totodata ca Sfanta Taina si taina, ca moarte si inviere, ca izvor nesecat de apa vie si de senzationala fericire. Covarsitoarea majoritate a crestinilor n-au cum sti ce simte cel botezat si ce este in adevar actul acesta fulgerator; dar cei aflati in situatia mea stiu cum nu se poate mai limpede ca nu e forma, ritual, o ceremonie, un simbol; e o lucrare directa a Dumnezeului celui viu.

(Nicolae Steinhardt, Daruind vei dobandi)


Sursa
2010-01-04 22:09:20



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:25:53Andrei și Ilinca – Plouă (cover Holy Molly x Tata Vlad) —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
09:00:00Opera Crypto Browser Announces Plans to Integrate Elrond  —» Luchian Alexandru
08:54:49Plâng de fericire. 215 Eroi ai Ucrainei, printre care și comandanții Azovului au fost eliberați! —» nimic nu e asa cum pare a fi...
06:30:11Rușii vor să transforme „tribunalul” de la Mariupol într-un proces exemplar de condamnare a nazzismului —» nimic nu e asa cum pare a fi...
14:57:59Purcari promovează steak-urile produse de companiile lui dmitri medvedev —» un alt blog
12:22:52SCURTĂ RELATARE DE PE FRONT. Nu cel ucrainean, cel politic, moldovenesc —» Nicolae Federiuc
10:21:36S-a aruncat în aer împreună cu ocupanții care l-au descoperit. Ce se întâmplă, de fapt, în cadrul contraofensivei armatei ucrainene? —» nimic nu e asa cum pare a fi...
09:47:38Putin a anunțat mobilizarea parțială. Reacția unei mame: „...чтоб ты сдох, козлина!” —» nimic nu e asa cum pare a fi...
06:37:10Escaladarea nebuniei —» blog cultural
05:41:58Ce poreclă are informatorul Litvinenco în dosarele SIS-ului? —» un alt blog
18:37:45Câteva propuneri privind cercetarea științifică în Republica Moldova —» Gheorghe Cuciureanu
17:18:31Eulogy: Andrei Bivol —» Erik and Elena Brewer's Weblog
09:59:00Create the first in-browser game for Opera GX Mobile and save millions of gamers from the nightmare of no mobile data or WiFi —» Luchian Alexandru
05:15:12Azi trebuiau să protesteze agricultorii, dar Slusari i-a vândut… —» un alt blog
05:13:04Casa Rusa din Chisinau a donat carti Bibliotecii Alexe Rau din Briceni si Bibliotecii Ion Druta din Donduseni —» un alt blog
18:43:11Militari și jandarmi, pe urmele poliției iresponsabile —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:59Proiectul genomului uman (Cu Bună Știință #26) —» Curaj.TV | Media alternativă
18:24:49Poliția locală Bacău, prinsă pe picior greșit —» Curaj.TV | Media alternativă
18:16:14În ce a fost îmbrăcată Maia Sandu la funeraliile lui Nicolae Bulat? —» un alt blog
18:03:00Au fost la pretura Centru cu reproș pentru corupție —» Curaj.TV | Media alternativă
17:44:06Carabinierii alungă oamenii de pe gazon! —» Curaj.TV | Media alternativă
06:50:10TEWA V(ia) Feteasca Neagră 2019 —» Fine Wine
17:10:22A făcut plîngere penală unui complet de la CSJ —» Curaj.TV | Media alternativă
12:00:05Jurnal de emigrant/ă: Trebuie sã mergem împreuna (2 ep) —» Curaj.TV | Media alternativă
07:43:37După eliberarea regiunii Harkiv începe documentarea crimelor comise acolo de ocupanți. Primele cifre ale ororii... —» nimic nu e asa cum pare a fi...