Sf. Thomas Becket, ep. m.

Sf. Thomas Becket, ep. m.

Sfântul Toma Becket s-a născut la Londra, în anul 1118, pe vremea regelui Henric II Plantagenetul, când regele Angliei, avea sub stăpânire şi ţinutul din vestul Franţei, care astăzi formează regiunea Bretagne, atunci Mica Britanie. Datorită originii şi calităţilor sale, Toma a fost numit arhidiacon de Canterburry şi cancelar al Regatului, fiind, în acelaşi timp, stăpânul unei averi imense. Era considerat unul dintre oamenii cei mai capabili ai timpului său şi, ulterior, a fost asemănat cu Richelieu, prin calităţile sale ca om de stat şi prin gustul său pentru fast şi eleganţă. A rămas celebră vizita pe care i-a făcut-o regelui Franţei, Ludovic al VII-lea, în 1158. Toma Becket a trecut Canalul Mânecii pe şase fregate, întovărăşit de două mii de oameni. În drumul spre Paris, era precedat de două sute cincizeci de muzicanţi, înconjurat de o mulţime de ogari şi urmat de opt trăsuri trase de câte şase cai. În urmă veneau carele care duceau camera lui de dormit, bucătăria, capela, vesela; apoi urmau sute de scutieri pe cai înalţi, înconjurând floarea nobilimii, strălucind în fireturi de aur şi argint.

Regele Henric al II-lea, mult mai tânăr decât Toma, născut în 1133, îi era prieten intim. La moartea arhiepiscopului de Canterburry, folosindu-se de privilegiul acordat de papa, regele l-a numit arhiepiscop pe bunul său prieten. În sâmbăta dinaintea Rusaliilor din anul 1162, Toma a fost sfinţit preot şi, a doua zi, consacrat episcop. Avea patruzeci şi patru de ani. Nimeni, şi cu atât mai puţin regele, nu a bănuit că acest "Flecar" se va transforma într-un apărător hotărât al drepturilor Bisericii şi într-un păstor de suflete plin de zel. Toma a început o viaţă personală austeră, dar nu a renunţat la luxul şi grandoarea de care i-a plăcut să se înconjoare.

Înainte de a primi sarcina de arhiepiscop, Toma i-a spus regelui: "Sire, dacă Dumnezeu permite să ajung arhiepiscop de Canterburry, voi pierde prietenia Maiestăţii Voastre". În 1164, regele a elaborat "Constituţia de la Clarendon", prin care restabilea unele drepturi abuzive ale puterii regale, ce încălcau atribuţiile Bisericii; Toma a refuzat să-şi dea asentimentul, şi astfel, şi-a atras mânia răzbunătoare a monarhului. Pentru a nu cădea victimă răzbunării regale, la 2 noiembrie 1164, a fugit în Franţa, deghizat în haine de simplu călugăr. De aici i-a excomunicat pe demnitarii englezi, fie civili, fie din cadrul Bisericii, care au semnat "Constituţia de la Clarendon". Atât pentru regele Franţei, cât şi pentru papa Alexandru al III-lea situaţia era extrem de delicată. Ei au intervenit şi l-au sfătuit pe Toma Becket să fie mai înţelegător şi să se întoarcă la reşedinţa sa. Toma cedează şi, la 2 decembrie 1170, se întoarce în Anglia.

Credincioşii l-au primit în triumf, cu manifestări de veneraţie şi dragoste, dar el i-a salutat cu cuvintele: "M-am întors ca să mor în mijlocul vostru". Regele a considerat că, după perioada de exil voluntar, Toma va dovedi supunere necondiţionată faţă de hotărârile sale, dar a trebuit să constate imediat că el a rămas acelaşi om de oţel; îndată după întoarcere, i-a destituit pe toţi episcopii care acceptaseră "Constituţia de la Clarendon" şi a cerut respectarea legilor Bisericii în problemele spirituale. Henric al II-lea, în culmea furiei, a exclamat odată: "Blestemaţi sunt cei care mănâncă pâine la masa mea, dacă nu mă scapă de acest papă insolent". Cuvântul a fost reţinut de cei din jurul său.

În noaptea de 28 spre 29 decembrie, patru cavaleri au intrat în Catedrala din Canterburry şi s-au îndreptat spre apartamentul arhiepiscopului, care comunica cu biserica. Arhiepiscopul i-a observat, a ieşit din cameră şi s-a îndreptat spre altar, dar ei l-au înjunghiat lângă un stâlp şi au voit să-l scoată afară din biserică. Toma s-a împotrivit energic, trântindu-l la pământ pe şeful lor, Renaud Fitz Urse - un om căruia îi făcuse mult bine -, şi le-a declarat: "Nu voi ieşi de aici. Faceţi aici ceea ce aveţi de făcut"; şi-a acoperit ochii cu mâinile, a murmurat o rugăciune către Dumnezeu Sfânta Fecioară, Sfântul Dionisie, apoi, după primele lovituri primite, a exclamat: "Doamne, în mâinile tale îmi dau sufletul meu", şi, cu puţin înainte de a muri, a spus: "Pentru Dumnezeu şi pentru Biserică, accept moartea".

Papa Alexandru al III-lea l,-a excomunicat pe Henric al II-lea şi peste trei ani, l-a declarat sfânt pe Toma Becket. Regele şi-a recunoscut greşeala şi, nu peste mult timp, s-a restabilit pacea între Anglia şi Sfântul Scaun. Scriitorul Thomas Eliot (Premiul Nobel 1948), a redat sfârşitul tragic al lui Toma Becket în admirabila tragedie "Omor în Catedrală".