505 cazuri COVID-19 în Moldova
476 – cazuri active
23 – cazuri vindecate
6 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 3 aprilie 2020 ora 09:26


Ministrul justiţiei din R.Moldova, tentat să influenteze sistemul justiţiei economice

După ce regimul dictatorial a pierdut frâiele puterii, noua guvernare si-a luat angajamentul ca, printre multe alte schimbări, să elimine corupţia din sistemul judiciar şi, totodată să contribuie la crearea unei justiţii independente.

Astfel, imediat ce şi-a luat funcţia în primire, noul ministru al justiţiei, Alexandru Tănase, a anunţat reforma sistemului judecătoresc şi a promis că nu va urma exemplul fostei guvernări şi nu se va implica în procesul judiciar. Nu mai este un secret faptul, că, drept consecinţă a modului în care regimul dictatorial a influenţat justiţia, şi instituţiile statale cu putere de decizie, şi a încercat să monopolizeze mediul de afaceri, Guvernul Republicii Moldova s-a ales cu zeci de dosare la CEDO şi sistemul judiciar este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai instabile şi corupte din regiune.

Dar să revenim la reforma anunţată de domnul ministru, Alexandru Tănase. Mai exact, ţinem să precizăm că domnia sa anunţase lichidarea instanţelor economice, ca prioritate acestui proces şi chiar subliniase că va fi elaborat un proiect de lege în acest sens. Se precizase foarte clar că atât proiectul de lichidare a instanţelor economice cât şi reforma judiciară generală aveau ca scop principal eliminarea corupţiei, a lipsei de profesionalism şi a incompetenţei şi că vor fi excluşi din sistemul judiciar toţi judecătorii „infestaţi” de corupţie.

Aceste declaraţii şi proiecte extrem de determinate ale dlui ministru Alexandru Tănase i-au pus pe gânduri pe mulţi dintre magistraţi şi au produs panică printre acei judecători care şi-au cumpărat scump un post în special în sistemul judiciar economic (se ştie că „tariful” pentru un asemenea loc putea ajunge şi la câteva zeci de mii de euro) şi nu au reuşit încă să-şi amortizeze costisitoarea „investiţie” cu suficientă mită şi printre acei care s-au deprins cu o viaţă de lux şi au făcut din actul de justiţie un business.

La început, reforma în justiţie părea a fi una de perspectivă, toate speranţele îndreptându-se către dl ministru Tănase, un reprezentant de seamă al elitei juridice din Republica Moldova şi un bun cunoscător al principiilor fundamentale ale jurisprudenţei internaţionale. Este ştiut că, domnia sa, în perioada regimului totalitar s-a evidenţiat ca un înverşunat militant al drepturilor omului şi al independenţei în justiţie.

Dl Tănase şi, de fapt, toţi acei din echipa premierului Vlad Filat, care au simţit pe propria piele abuzurile regimului Voronin şi s-au lovit de corupţia şi „gâlmele” din sistemul judiciar şi din instituţiile statale importante, au dovedit că nu doresc să continue metodele abuzive al fostei puteri.

Totul părea promiţător, dar… Din păcate, am primit un prim semnal că totuşi ministrul Alexandru Tănase a avut tendinţa de a se implica şi în procesul de înfăptuire a justiţiei aşa cum obişnuiau predecesorii săi şi de a-l influenţa. Mai mult decât atât, investgaţiile au indicat faptul că dl Tănase a încercat să influenţeze tocmai sistemul justiţiei economice, despre a cărui lichidare vorbea. Trist este că, sunt semnale că tocmai acest proiect, este acum lăsat deoparte, şi că instanţele economice sunt folosite pentru servirea anumitor interese. Mai exact, ţinem să subliniem că, implicarea dlui ministru Alexandru Tănase ţine de cazul Chişinău Gaz împotriva CET-2, examinat de judecătorul Sergiu Namaşco.

Se pare, că, urmând indicaţiile dlui Tănase, de care depinde existenţa în continuare a instanţelor economice, judecătorul Sergiu Namaşco a fost nevoit să comită mai multe încălcări grave ale legislaţiei procesual civile. În cazul menţionat mai sus, s-a mai constatat că, implicarea ministrului Alexandru Tănase are în principal scop politic, dar indiferent de care ar fi obiectivul acestui abuz, cert e că domnul ministru poate fi aşezat în aceeaşi balanţă cu judecătorul Namaşco (a cărui independenţă căruia a fost grav afectată) şi se face vinovat de încălcarea regulilor unui proces echitabil.

Mai mult decât atât, în ultimul timp, dl Namaşco pare să fi fost implicat în mai multe procese scandaloase, unde obiectivitatea, imparţialitatea şi corectitudinea stau sub un serios semn de întrebare.

Nu credem că, dl Sergiu Namaşco (cel care a avut mici dificultăţi, cu fosta guvernare, la numirea în funcţia de judecător până la atingerea plafonului de vârstă) este implicat absolut întâmplător în înfăptuirea ultimelor „opere” ale justiţiei economice, în momentul în care se ştie că judecătoriile economice îşi trăiesc ultimele clipe.

Discutând implicarea dlui ministru Alexandru Tănase în influenţarea unui proces judiciar, considerăm că nu este cazul să intrăm în mai multe detalii şi să vorbim şi despre legăturile judecătorului Sergiu Namaşco cu unii exponenţi ai puterii, din cadrul actualei guvernări.

În concluzie, ne rezervăm dreptul, pentru moment, să suspectăm că, de fapt, lichidarea instanţelor judecătoreşti economice precum şi reforma judiciară anunţată constituie o manevră politică de preluare a controlului de către noua guvernare asupra acestor instanţe şi de supunere a unor magistraţi. Mai exact, în momentul de faţă nu credem că se urmăreşte asigurarea unei independenţe reale a justiţiei ci o simplă reîmpărţire a puterii…

Atât redacţia noastră cât şi mulţi dintre cei care participă la procesul de înfăptuire a „justiţiei moldoveneşti” aşteaptă (şi aşa credem că ar fi corect) explicaţii din partea ministrului justiţiei, Alexandru Tănase, de care sunt legate speranţele reformării sistemului judiciar, lichidarea corupţiei, promovarea profesionalismului printre magistraţi şi determinarea judecătorilor de a avea un comportament adecvat.

Mai exact, ni s-ar părea o dovadă de etică şi profesionalism, dacă domnia sa ar explica mai clar scopul acestei implicări în procesul de înfăptuire a justiţiei economice, al vizitelor particulare făcute unora dintre magistraţi din sistemul judiciar economic şi dacă ne-ar vorbi despre soarta întregii justiţii din Republica Moldova prin prisma reformei anunţate anterior. Va fi aceasta din nou subjugată pentru a servi diverse interese, fie ele politice sau de altă natură, sau va reuşi până la urmă să devină independentă şi obiectivă ?

  • hicsuntleones.eu

Sursa
2009-12-30 07:21:25



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

23:08:52Galerie Foto // Unghenenii demonstrează responsabilitate și s-au conformat recomandărilor autorităților —» Blogul lui Marin Bodrug
20:28:31unsingulCluj.ro – inițiativa care susține medicii în lupta contra Coronavirusului —» Andrei Albu - omul alb cu gînduri negre
20:23:26Moldova va scăpa de COVIȚ!!1 Un popă, pe samaliotu lui Machedon, a binecuvântat Moldova cu Icoana „Kasperskaia”!!!1 —» un alt blog
19:42:57Poem de LETICIA GARRIGA* —» Andrei LANGA. Blogul personal
18:00:42Ion Ciocanu: 80 de ani de la naştere —» Curaj.TV | Media alternativă
15:37:45Европейский Союз поддержит Молдову в рамках своей глобальной реакции на вспышку коронавируса —» Заметки Начинающего Журналиста
15:30:17В Кишиневе завершены работы по обустройству первого Центра по проверке пациентов с подозрением на COVID-19 —» Заметки Начинающего Журналиста
15:23:19Micile bucurii ale lunii martie —» Sunt MAMĂ!
13:29:05Vom învăța să mergem din nou —» Gheorghe Erizanu
13:25:32Cum funcționează mașinăria Kremlinului pentru a dezinforma cu privire la COVID-19 —» Elena Robu
10:51:35Suport psihologic de la SAP Călărași —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi
10:46:25Oferte anti-criză —» Fine Wine
08:42:29Farse cu vedete surprinse de „La scandal cu Borodachi” —» Curaj.TV | Media alternativă
06:49:18Range Rover 4.4SDV8. 339 HP > 383 HP —» Сажевые фильтры (DPF/ FAP). Чип тюнинг. Теория, практика.
06:39:39TOTDEAUNA - MAREA POEZIE: Yvan GOLL —» Leo Butnaru
23:00:28Sonia caută o lume firească —» Un PUNCT din .FR
21:37:40©️ Mi-a bătut la ușă primăvara —» Licurici de suflet
21:25:09Au rămași prinși în Spania, vor să ajungă acasă —» Curaj.TV | Media alternativă
20:38:34Comemorare Paul Goma la Muzeul Literaturii —» Curaj.TV | Media alternativă
16:36:11Ce spun cifrele —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:34:02Primul loc pentru „Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin” —» Gheorghe Erizanu
13:33:00Horoscop aprilie 2020 —» codul omega
12:27:57Vine Prim-Ministrul…acasa… la un cetatean din Trinca, Edinet —» Curaj.TV | Media alternativă
11:36:24Ziua Umorului=umor bibliotecar —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:30:51Briefing de presă susținut de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, privind desfășurarea procesului educațional la distanță, când prezența fizică a elevilor în sălile de clasă este restricționată, în scopul prevenirii răspândirii epidemiei virusului COVID-19 —» Liceul Teoretic “Mihail Sadoveanu”, Călăraşi