acelasi Titanic, doar ca in cosmos. Despre Avatar
sursa imagine
James Cameron ”Avatar”. L-am văzut în 3D, la un cinematograf din Chinatown, în Washington DC. Un film tocmai potrivit pentru pop-corn și coca cola, plus o ecranizare a celebrului dialog dintre Mircea cel Bătrân și Baiazid din Scrisoarea a III a lui Eminescu:
” Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul…
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”
Baiazid poartă chipul colonelului Miles Quaritch, militarul tipic în înțelegerea ”elitistă”, adică o culegere ambulantă de stereotipuri și clișee în privința oamenilor unformei:
- idiot,
- tâmpit,
- prost,
- arogant,
- nepriceput,
crede doar în forța mușchilor, fierului și focului, distribuite în cantități cât mai mare printre aborigenii Na'vi, de pe imaginata planetă Pandora.
Mircea, de cealaltă parte, e un chip multiplu: numele lui e o legiune (straniu, Răul e puțin, marginal, de fapt e reprezentat, în principal, de 1-2 persoane degenerate, iar Binele - o calitate colectivă, distribuit uniform printre ceilalți eroi ai libretului): Jake Sully, Dr. Grace Augustine, Norm Spellman, Neytiri, fiica șefului clanului Omaticaya, animalele de pe Pandora, copacii, strămoșii vii și morți....
Lupta dintre cele două principii e crâncenă, și desigur, inegală: Răul dispune de arme sofisticate, tehnologii, foc și mușchi, și bineînțeles este în căutarea unor zăcăminte de petrol, pardon unobtanium; de cealaltă parte, Binele e înarmat doar cu inimă și suflet, ambele însă echivalente cu niscaiva megatone de trotil (a se vedea povestirea savuroasă ”Cărbunele Galben” a lui Sigizmund Krzhizhanovsky, contabil perspicace al echivalentelor de energie cinetică depozitată în corpul uman).
Răul, așa cum îi stă unui rău, luptă cam singur și de nevoie, în timp ce sub steagurile binelui se adună întreaga suflare a Pandorei. În fața unei asemenea oști, de morți și vii (izbitor seamănă, în acest moment, Avatarul cu The Lord of the Rings - și acolo, elfi și hobiți, oameni și umbre se adună pentru a-l învinge pe Sauron și ceata lui), helicopterele supersofisticate cedează și sunt deteriorate de săgeți și harponuri (cum se face că geamurile blindate care rezistă gloanțelor sunt găurite cu ușurință de săgeți e o ghicitoare pe care Cameron o lasă nedezvăluită, ea însă nici nu prea contează în economia luptei, doar, nu-i așa, Binele întotdeauna învinge Răul?).
Asta a fost un fel de subiect.
Un fel de idei:
- sugestia, perfidă, așa cum sunt toate sugestiile, că Răul ar fi un accident sau un avatar al unui colonel degenerat seamănă mai mult cu o clauză de clemență, decât cu o localizare a originilor Răului. Trimiterile transparente la Bush și anturajul său, la strategia defectuoasă și hilară a acestuia cu privire la ”pre-emptive action” și ”fight terror with terror” rezultă într-o demonizare excesivă a administrației prezidențiale și o absolvire de vină pentru ceilalți, cum ar veni, Bush e nătâng, rău, Noi, restul, suntem buni, excesiv de buni... Înțeleg și respect poziția civică a lui Cameron de a se opune războiului din Irak, dar e cumva forțat să zici că unul Bush e de vină, că acest război a fost idioțenia singuratică a unui degenerat/idiot/manipulat... Războiul a fost în mare parte american, deci național, în pofida opozițiilor și rezistențelor particulare...Și susținerea continuă a plătitorului de taxe și impozite american pentru acest război, la fel trebuie luată în calcul, la fel și analiza detaliată a gafelor, greșelilor ce s-au produs în acest război... Până la urmă, războiul a ținut doar vreo 2 luni, iar ceea ce a urmat e un fel de pace defectuoasă, și, se pare, ea e cea care dă bătaie de cap fiind făcută ad-hoc, fără pregătire... În fine, spectatorii americani din sală au râs copios, chit că filmul îi arăta cu degetul tocmai pe ei... Dar nu am priceput de cine râdeau: de Cameron sau de Bush...
- ecologismul deșănțat, cu aborigeni ale căror plete se conectează, întocmai ca device-urile USB, la tot ce mișcă, crește și răsuflă pe planeta aia, și întocmai ca USB-urile, fac upload și download data, cu copaci fosforescenși, munți plutitori, jivine (un fel de meduze de uscat) gingașe apare mult prea frumos și strălucitor când e comparat cu activitatea brută de extragere a petrolului, pardon, unobtanium-ului, dar pălește dacă e pus în relație cu lanțul trofic și cu piramida nevoilor a lui Maslow. E o comparație inegală și necinstită între o lume reală și una imaginară (imaginarul are întotdeauna de câștigat), între urățeniile realității și frumusețea visului... Nu justific comportamentul hidos și cotropitor al omului față de natură, însă, în parte, de acest tip de comportament depinde supraviețuirea speciei umane... Carnea organică e tot carne, și tot mor animale...
E de înțeles și mitologia care însoțește nostalgia după viața comunitară, după ”ieri” și după ”odinioară”, din păcate. ”ieri” avea și alte realități, ceva mai puțin plăcute, care au determinat dezvoltarea lui în ”azi”... Și armonia cu natura, în care, zicem noi, trăiesc popoarele originare, e mai degrabă o proiecție particulară a nevrozelor noastre asupra unor populații, decât realități curente ale populațiilor în cauză. E ușor să scrii la baconul tău în plin centrul Chișinăului, despre miracolul unei dimineți înrourate într-un lan de grâu, și mult mai greu să pui mâna pe coasă, într-o astfel de dimineață și să muncești de zor; e ușor să mergi într-o deplasare de două ore la țară, să mănânci vărzari, și e mult mai greu să înfrunți viața cotidiană a țăranului... În fine, un tip de atitudine, care zice mai mult despre Noi, decât despre Ei, de fapt, e o constructie a unor Ei după calapoade dorite de noi, violență simbolică s-ar chema asta, și rasism pozitiv...
- imperialismul, adică colonialismul, adică rasismul e de condamnat, dacă se înfățișează în astfel de forme hidoase (mai mult chiar, extremiste) cum este nimicirea unei lumi întregi de dragul unor minereuri sau altor resurse, dar, poate fi susținut, în mod argumentat, coerent și corect din punctul de vedere al Binelui, atunci când protestează împotriva unor limitări ale drepturilor ființelor umane la o o libertate elementară: e imperialism, de acord, să supui o țară pentru a-i exploata zăcămintele, dar nu e imperialism să pui la zid practica Sati, adică arderea pe rug a văduvelor în lumea hindusă...
Totuși, să nu uit, că ”Avatar” e un film, fără pretenții de monografie etnografică. E drept, a trecut cam pe lângă rațiunea mea, fără a lăsa prea multe urme, însă asta e doar o față a monedei. Ca film însă, ca operă de artă adică, ca construcție ce se adresa simțurilor și trăirilor mele, m-a sedus... Am fost uluit de poezia grafică care se perinda în fața ochilor mei. Lumile virtuale desenate asiduu de programiști sunt adevărate capodopere, reușind să asambleze, într-un amalgam multicolor reverii, senzații, gânduri, eternele tânjiri după Paradis, armonie și perfecțiune... Un film care menține trează capacitatea de a visa... Pentru asta, un mare Mulțumesc.
Sursa
2009-12-29 17:05:49